APIA: Banii transferați în conturile a 7.083 de apicultori și 14 asociații apicole! – 4media.INFO

2 min read
APIA: Banii transferați în conturile a 7.083 de apicultori și 14 asociații apicole! – 4media.INFO

agrointeligenta.ro
– 13 octombrie 2021 09:26
Banii pentru PNA 2021 – virați de APIA în conturile apicultorilor (foto: Albine Novac – Facebook.com)
Banii au ajuns în conturile apicultorilor, anunță Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care a transmis o informare cu privire la modul de alocare a sprijinului financiar în cadrul PNA 2021.Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2021.Prin Hotărârea de Guvern nr.339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020-2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2021 este de 59.215 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale.Această sumă a fost integral plătită unui număr de 7.083 apicultori declarați eligibili și 14 forme asociative legal constituite.Măsurile/acţiunile cuprinse în Program pentru care s-a plătit sprijin financiar în anul 2021:
A. Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori:
A.1.- consultanță în apicultură;
A.2.- promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
A.3.- organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
A.4.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea mierii;
A.5.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.
B. Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.
C. Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:
C.1. Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
C.2. Achiziţionarea de accesorii apicole : colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
C.3. Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
C.4. Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie –remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.

 » sursa: www.4media.info

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.