Copilul tău nevaccinat este ca o bunică vaccinată

2 min read
Copilul tău nevaccinat este ca o bunică vaccinată

Vaccinurile împotriva noului coronavirus au început să fie testate la copii și adolescenți
Încă de anul trecut, compania Pfizer anunțase că până în ianuarie 2021 se urmărește includerea, într-un studiu, a peste 46.000 de participanți, astfel încât să fie studiată siguranța și eficacitatea vaccinului anti-Covid și pe grupa de vârstă sub 16 ani (mai exact 12-15 ani). Potrivit publicației „Healio”, un purtător de cuvânt pentru Pfizer declarase, la un moment dat, că intenția companiei este să extindă studiul și pentru grupa de vârstă sub 12 ani: „Să orientăm cercetarea spre vârste mai mici de 12 ani presupune un nou studiu și probabil o modificare a formulei sau a dozării. Vom fi capabili să lucrăm la toate acestea și având rezultate din studiul pentru grupa de vârstă 12-15 ani.”
Recent, compania Moderna a precizat că primii copii din penultima fază a studiului pediatric ce vizează copiii sub vârsta de 11 ani au fost vaccinați. Studiul Moderna a fost conceput în două etape: pentru copiii între 6 luni și 1 an (care primesc 2 doze de vaccin, la distanță de 28 de zile, de 25 sau de 50 micrograme fiecare) și pentru copiii între 2 și 11 ani (care primesc două doze de vaccin, la distanță de 28 de zile, de 50 sau de 100 micrograme).

Citește și: Vaccinul anti-COVID urmează să fie testat și în rândul copiilor
Opinia specialiștilor cu privire la studiile pentru vaccinul anti-Covid la populația pediatrică
Oamenii de știință vin cu următoarea precizare: studiile realizate prin implicarea adulților și cele realizate cu implicarea copiilor sunt similare, dar între ele există și diferențe importante. Asemănarea este că atât pentru copii, cât și pentru adulți, se realizează o comparație între cei care au primit vaccinul împotriva noului coronavirus și cei care fac parte dintr-un grup placebo (care au făcut o injecție cu soluție salină).

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.