Ionuț Neagu (AUR): Construiește Ungaria un port maritim în România, la Sulina?

2 min read
Ionuț Neagu (AUR): De ce nu deschide România ICR-uri în țările unde sunt comunități importante de români?

Senatorul AUR Ionuț Neagu a solicitat premierului Nicolae Ciucă și a ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, să transmită un punct de vedere privind intenția Ungariei de a construi un port maritim la Sulina.

Vă supun atenției, cu titlu de sesizare oficială, faptul că presa națională a relatat că Ungaria construiește un port la Sulina[1]. Conform știrilor apărute, o firmă maghiară, garantată de statul maghiar, ar fi preluat deja de la afaceriști străini 200 de hectare de teren, urmând să demareze lucrări pentru amenajarea portului. Guvernul de la Budapesta va avea astfel port la Marea Neagră, putând importa și transporta mărfuri pe uscat sau pe Dunăre spre Ungaria.

În ultimii ani Ungaria controlează economic cele 16 județe transilvane ale României, în prezent pare a se orienta spre noi oportunități comerciale dincolo de curbura Carpaților. Mutarea Ungariei pe teritoriul României ar avea implicații importante, inclusiv internaționale și securitare.

Potrivit presei naționale, UDMR, căreia Budapesta i-a atribuit rolul de vârf de lance al intereselor Ungariei în România, ar fi implicată în cazul proiectului de construire a unui port maghiar la Sulina.

Presa națională nu relatează, iar opinia publică din România nu cunoaște dacă Administrația Zonei Libere Sulina, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Ministerul Mediului, autoritățile române în general au aprobat sau nu acest proiect, au dat sau nu Aviz de mediu și alte autorizații necesare. De asemenea, nu se cunoaște dacă există evaluări de impact asupra mediului, studii de fezabilitate, analize cost-beneficiu au stat la baza acelei aprobări, în eventualitatea că aceasta ar exista.

În societatea românească există rumori privind o concesie (majoră) făcută de România țării vecine și că această concesie ar avea la bază negocieri secrete, de vreme ce până în prezent autoritățile române nu au prezentat publicului niciun fel de informații.

Având în vedere cele prezentate, vă rugăm respectuos să introduceți claritate în chestiune și să ne transmiteți:

  1. Dacă Guvernul României sau orice altă autoritate română au aprobat sau nu unei firme din Ungaria, garantate de statul maghiar, construirea unui port în Delta Dunării, la Sulina. În cazul unui răspuns afirmativ, vă rugăm să specificați toate detaliile legate de o asemenea aprobare.
  2. Dacă Guvernul României sau orice altă autoritate română au emis sau nu avize de mediu sau dacă există studii de impact privind eventuala construire a unui port la Sulina, printr-o firmă garantată de statul maghiar. În cazul unui răspuns afirmativ, vă rugăm să indicați autoritatea emitentă, data emiterii, prezentându-ne copii ale acestor avize sau studii de impact.
  3. Dacă serviciile de informații ale României au sesizat sau nu Guvernul asupra cazului sesizat prin prezenta.

[1] Ungaria își face port la Sulina https://www.puterea.ro/exclusiv-ungaria-isi-face-port-la-sulina/

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.