Parada LGBT 2021, organizată în timpul Postul Maicii Domnului. Tpoocare, se urmărește conflictul

2 min read
Parada LGBT 2021, organizată în timpul Postul Maicii Domnului. Tpoocare, se urmărește conflictul

Asociația Accept, ONG care promovează homosexualitatea, a anunțat că festivalul „Pride” (Mândriei) dedicat acestor persoane, va avea loc în acest în intervalul 9-14 august.
După cum se știe, acea perioadă coincide cu postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Marii, pe 15 august fiind marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului.
Decizia activiștilor LGBT vine în contextul în care, în 2019, același festival a avut loc între 14-24 iunie, iar cu un an înainte între 2 și 8 iunie.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Teologul Valentin Guia consideră că mutarea acestei manifestări în plin post și cu o zi înainte de marea sărbătoare este o provocare.
„După părerea mea, clar că este o provocare. Haideți să fim onești, scopul lor acesta este, să-i întărâte pe creștini, să provoace tot felul de reacții virulente, astfel încât ei să se victimizeze și în cele din urmă, să câștige ‘electorat’.

Poporul acesta, din data de 1 august până pe 15 august și mai ales pentru că suntem acum într-o perioadă critică, vreau să vă spun că am ‘pulsul’ și știu câți oameni merg în perioada aceasta la biserică. Oamenii au nevoie de credință, pentru că guvernanții și toată lumea ne avertizează că va veni un val 4 și cu siguranță. La fel ca la Paști, a fost o afluență de creștini, pentru că acesta este adevărul. În momentul în care creștinul dă de greutate, se întoarce la biserică”, a declarat teologul pentru B1.ro.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
De aceeași părere s-a situat, oarecum surprinzător, și sociologul Alfred Bulai,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.