Raisa Enachi (AUR) solicită Ministerului Mediului clarificări despre implementarea sistemului de reciclare a ambalajelor

2 min read

Raisa Enachi (AUR) a solicitat Ministerului Mediului informații privind stadiul implementării sistemului garanție-returnare, ce are ca scop creșterea gradului de colectare și reciclare a ambalajelor.

Măsura pentru creșterea gradului de colectare și reciclare a ambalajelor promovată de Uniunea Europeană implică și România, care trebuie să atingă țintele agreate la nivel european, sistemul de garanție-returnare, urmând să devină funcțional începând din luna octombrie a acestui an. Acesta presupune plata de către consumatorii finali a unei garanții de 0,50 de bani pentru orice recipient de băuturi cumpărat și recuperarea ei la returnarea recipientelor în centre de preluare create special pentru colectarea acestor tipuri de ambalaje.

Infrastructura care să permită funcționarea sistemului este una complexă și implică eforturi considerabile de organizare atât din partea instituțiilor publice, cât și a celor din sectorul privat, fiecare dintre ei având obligații bine stabilite.

Toți comercianții și producătorii care pun pe piață băuturi vor fi astfel obligați să implementeze Sistemul Garanție-Returnare (SGR), deci trebuie să primească PET-urile și sticlele înapoi.

Este un obiectiv trasat de către Uniunea Europeană, fiind destul de ambițios, ca stat membru al UE, nu avem implementat nimic la acest capitol pentru moment.

Avem nevoie sa ne aliniem la standardele Europene, implicit să reducem poluarea printr-o gestionare mai bună a ambalajelor puse pe piață.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Care este  stadiul actual al proiectului SGR?
  2. Când preconizați că va fi implementat sistemul de garanție returnare a ambalajelor?
Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.