Senatorii au respins legea care ar fi repatriat moaștele Sfinților Mărturisitori Năsăudeni. Singurii care au votat pentru au fost cei de la AUR

2 min read
Senatorii au respins legea care ar fi repatriat moaștele Sfinților Mărturisitori Năsăudeni. Singurii care au votat pentru au fost cei de la AUR

Senatul a respins, luni, în plen, în calitate de prim for sesizat, o propunere legislativă inițiată de 11 deputați de la PNL pentru repatrierea moaştelor Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni.
Proiectul prevedea ca Guvernul să se ocupe de procedurile de identificare şi repatriere a rămăşiţelor umane ale acestor sfinţi, aflate pe teritoriul austriac.
Culmea, niciun senator PNL nu a votat în favoarea legii, deși actul normativ este propus de 11 membri ai acestui partid. Singurele voturi în favoarea legii au venit de la Senatorii AUR.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Proiectul Proiectul reglementează cadrul legal privind repatrierea moaştelor Sfântului Cuvios Mărturisitor Visarion Sarai, a Sfântului Mucenic Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului şi a Sfinţilor Preoţi Martiri Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, care au murit în închisoarea Kufstein din Landul federal austriac Tirol.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, miniştrii Afacerilor Externe, Justiţiei, ministrul Finanţelor Publice şi Culturii trebuie să emită un ordin privind stabilirea procedurilor de identificare şi repatriere.
Sfintele moaşte ar urma să fie aşezate, cu sprijinul Patriarhiei Române, la Biserica Sfânta Treime din Sibiel.
„La mijlocul secolului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei credinţe în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a-i înstrăina de Legea Strămoşească, credinţa ortodoxă. Printre ei s-au numărat şi preoţii Moise Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeş şi mireanul/credinciosul Nicolae Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, satul Tilişca. Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat oficial pe 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba lulia pe Sfântul Mucenic Oprea Miclăuş, iar pe Sfinţii Preoţi Martiri Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.