Ștefan Muscă, fermier: Las pe câmp două hectare de ardei capia pe care nu am unde să îi vând! | AGROINTEL.RO

3 min read
Ștefan Muscă, fermier: Las pe câmp două hectare de ardei capia pe care nu am unde să îi vând! | AGROINTEL.RO

Angelica Lefter
– 5 noiembrie 2021 17:46
Situația agriculturii românești la zi, tranșată în câteva minute de un fermier dedicat sectorului, dar ajuns la limita răbdării! Un mesaj ca o radiografie a ceea ce înseamnă astăzi un sector care ar fi trebuit să asigure hrana întregii țări este realizat de fermierul giurgiuvean Ștefan Muscă, Prim-vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor, într-un scurt, dar cuprinzător videoclip.Pasionat de agricultură și dornic de performanță, Ștefan Muscă vede cum lucrurile în agricultura României se înrăutățesc de la o zi la alta, iar de pierdut au nu numai producătorii ci și consumatorii. De vină, spune Ștefan Muscă, sunt chiar politicienii despre care crede că nu au fost capabili să realizeze politici agricole viabile timp de 31 de ani.Cultura lui Ștefan Muscă de ardei capia, lăsată în câmp, din cauza lipsei piețelor de desfacereCa un exemplu, Ștefan Muscă a filmat propria cultură de ardei capia capia, lăsată pe câmp din cauza lipsei spațiilor de desfacere. Fermierul spune că renunțarea la unul dintre proiectele care ar fi fost de folosință agricultorilor, ”Casa Unirea” reprezintă unul dintre multele eșecuri ale actualei conduceri din Ministerul Agriculturii, potrivit mesajului direcționat către redacția Agrointeligența – AGROINTEL.RO.”Dragi politicieni, să vă arăt ce ne-ați făcut datorită politicilor agricole pe care nu ați fost capabili să le faceți de 31 de ani de zile pentru fermierul din România, pentru producătorul român. Ne-am străduit să facem producții, uitați cum am lăsat 2 hectare de ardei capia necules pentru că nu am avut piață de desfacere, pentru că acest ministru iresponsabil (n.r. Adrian Oros) a avut grijă să găsească el soluția să desființeze el Casa de Comerț Unirea. Uitați cum am făcut investiții, uitați cum am încercat să facem tot ce e posibil pentru noi, să putem să fim salvați producătorii, să putem să ajutăm și consumatorul din România și uitați în ce situație ne-ați adus!”, spune întristat și revoltat agricultorul.Fermierul Ștefan Muscă este de părere că scumpirea inputurilor va determina fermierii să renunțe la culturiO altă problemă pe care o ridică agricultorul giurgiuvean este cea a scumpirilor prețurilor la inputuri, lucru care, practic nu mă dă posibilitatea fermierilor mici de a face agricultură. Cei care nu vor avea bani să meargă înainte vor renunța, spune Ștefan Muscă, cel care după 30 de ani spune că a fost învins de nepriceperea celor din conducerea țării.”Noi n-o să mai putem lucra de anul viitor, lăsăm în paragină și terenurile și tot, la prețurile care s-au scumpit, cu 400% tona de azotat, toate inputurile s-au scumpit. Noi nu mai suntem capabili să putem să mergem înainte! Ori o să plecăm în străinătate, să putem să lăsăm terenurile străinilor, că asta v-ați dorit de la început. Ați ținut numai cu străinul, ați ținut numai cu cei din străinătate. Producătorul român a fost lăsat de izbeliște. Nu ne-ați ajutat absolut deloc să facem proiecte europene, să putem să facem niște linii de procesare, să nu mai stăm la mâna lor! Ați căutat să vă bateți joc de noi și ați reușit!
 » mai multe pe www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.