Claudiu Târziu: O coaliție parlamentară cu PAS ar putea scăpa Moldova de comuniștii care au spoliat-o în ultimele trei decenii

2 min read
Claudiu Târziu: O coaliție parlamentară cu PAS ar putea scăpa Moldova de comuniștii care au spoliat-o în ultimele trei decenii

Distribuie acest articol!
În urma unui sondaj efectuat de iData în Republica Moldova,  Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se află în preferințele alegătorilor din Republica Moldova, fiind creditată la începutul campaniei parlamentare cu aproximativ 5% (+4,8%), și are toate șansele să acceadă în Parlamentul de la Chișinău, scrie Timpul.md.
Sondajul nu ia în considerare opțiunile alegătorilor din România și din diaspora, unde AUR este mai bine cunoscut.
”În mod real, având în vedere întregul bazin electoral care îi cuprinde și pe alegătorii din România și diaspora, Alianța pentru Unirea Românilor a debutat în această campanie parlamentară anticipată având 6-7% în preferințele de vot ale celor care au deja o opțiune și tinzând către 10%. Campania este în derulare și AUR va produce și la Chișinău marea surpriză a alegerilor din 11 iulie, așa cum a produs-o la București. Este de reținut de asemenea că 66% dintre susținătorii AUR din Republica Moldova consideră că formațiunea politică ar trebui să formeze o coaliție parlamentară cu Partidul Acțiune și Solidaritate, ceea ce reprezintă o adevărată șansă pentru ca Republica Moldova să poată scăpa de comuniștii și mafioții care au spoliat-o în ultimele trei decenii. AUR va fi în Parlament singurul partid unionist, autentic antimafie și anticomunist, situat pe coordonata națională și euroatlantică. Singura formațiune cu care este dispus să intre în coaliție este PAS. Pentru noi, ca și pentru tot mai mulți dintre alegători, este clar că AUR va deține votul de aur în Parlamentul celui de al doilea stat românesc”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, solicitat să comenteze rezultatele recentului sondaj de opinie publică.
Sondajul iData a fost realizat în perioada 19-28 mai, pe un eșantion reprezentativ de 1227 de persoane din 84 de localități din Republica Moldova, și are o marjă maximă de eroare de +/-2,7%.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.