Baronizarea României. De ce nu vor PSD și PNL să schimbe sistemul de alegere a primarilor? – CRITICII.RO

2 min read
Baronizarea României. De ce nu vor PSD și PNL să schimbe sistemul de alegere a primarilor? – CRITICII.RO

Baronizarea României începe să-și arate roadele și, din păcate, consecințele par a fi cât se poate de grave. Săptămâna aceasta prăbușirea podului de pe drumul județean de la Luțca (județul Neamț), construit de o firmă a clientelei politice și „garantat” în urmă cu 6 luni de baronul PSD Ionel Arsene, a devenit viral. În acest context, e bine să ne reamintim că tandemul PSD și PNL a respins orice proiect de lege privind alegerea primarilor și a președinților de consilii județele în două tururi, în loc de unul cum este acum. Debaronizarea României trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care își propune să ajute la dezvoltarea acestei țări. Altfel, astfel de incidente se vor repete în viitor.

Lucrările la podul prăbușit au fost „verificate” săptămânal. Presa locală relatează că Ionel Arsene făcea vizite și ședințe foto pe șantier, afirmând ca este una cele mai mari și mai importante investiții făcute de CJ Neamț în județ. Bineînțeles, cele mai importante investiții se fac mereu cu firmele de casă: acționarul unic al firmei care a executat lucrările este Romică Rotaru, fost consilier județean PSD și tatăl fostului deputat PSD Alexandru Rotaru.

De notat ipocrizia și lipsa de responsabilitate a administrației locale: la momentul inaugurării, Arsene scrie pe Facebook – „Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!”

Iată de ce cetățenii trebuie să pună presiuni pe politicieni să depolitizeze administrația locală și să pună umărul la debaronizarea României. Un prim pas ar fi adoptarea legii privind alegerea primarilor și a șefilor de consilii județene în două tururi – menținerea actualei stări de fapt va genera un deficit democratic de proporții, ținând cont de participarea electorală modestă. Dacă aleșii locali sunt corupți, iar orice investiției este făcută cu firmele de casă ale partidelor, atunci România nu are nicio șansă să aibă servicii de calitate.

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.