Medic INSP: Românii cumpără alimente nesănătoase din cauza inflației, ceea ce duce la consecințe asupra sănătății

2 min read
Medic INSP: Românii cumpără alimente nesănătoase din cauza inflației, ceea ce duce la consecințe asupra sănătății

Prețurile alimentelor de bază precum uleiul, pâinea şi cartofii au crescut cu peste 40% în ultimul an. Ne-am obișnuit să vedem în rafturi ulei cu peste 9-10 lei / litrul, cartofi cu preț pe kilogram mai mare decât a fost vreodată, rămânând istorie cel de 2 lei/kg. Și prețul pâinii a urcat cu 25% în ultimul an, iar, făina cu 32%, la fel ca mălaiul. Inflația afectează, prin urmare, toată industria alimentară și majorări notabile se regăsesc în toate zonele, de la lactate, la mezeluri și carne. Din această cauză românii au început să cumpere alimente mai puțin sănătoase, iar acest rabat va avea consecințe nedorite asupra sănătății populației, așa cum declară Corina Zugravu, medic primar la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) pentru Hotnews.ro.
„Principalul motor de achiziție a alimentelor este prețul. Nu este un mister și nu se întâmplă numai în România. Ce e mai ieftin, aia cumperi. În general, când faci economii, faci la mâncare. Asta se știe. E locul de unde poți tăia cel mai ușor. De la celelalte cheltuieli ale casei, mai puțin. O să vedem din plin așa ceva. Eu sunt mai degrabă pesimistă. Să vedem dacă viitorul ne va confirma că alimentația noastră e din ce în ce mai modestă în ciuda aspirațiilor noastre de a mânca mai sănătos. La noi au crescut prețurile uriaș. În Viena, de exemplu, nu. Nu știu cum se face, că doar tot în UE sunt și ei. În rest, peisajul alimentar este absolut extraordinar. Ca vegetarian, am văzut o explozie în restaurante care ne oferă mâncare de genul acesta. E o explozie de produse în supermarketuri și nimeni nu era îngrijorat că vom fi obligați să nu mai mâncăm carne, că o să mâncăm greieri, că asta a devenit o mantră la ora actuală. Am văzut niște coșuri zilnice necesare la o familie de 4 persoane în România.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.