Rusia a concentrat o armată întreagă la granițele cu Ucraina: Peste 87.000 de militari, 1.100 de tancuri. Arsenalul complet

2 min read
Rusia a concentrat o armată întreagă la granițele cu Ucraina: Peste 87.000 de militari, 1.100 de tancuri. Arsenalul complet

După mai multe misiuni de cercetare efectuate cu drone strategice americane RQ-4B Global Hawk deasupra liniei de demarcație din Donbas și predarea informațiilor obținute către Ministerul ucrainean al Apărării, la Kiev a fost actualizată harta cu forțele ruse de la frontiera comună, susține agenția rusă de presă Interfax-AVN, citată de Defense Romania.
Potrivit acesteia, pe baza datelor de cercetare obținute, reprezentanții americani estimează că dispozitivul militar rus este format din: 87.000 de militari, 18 complexe de rachete operativ-tactice (Iskander-M), 1.100 de tancuri (T-72B/B2/B3, T-80BV/BVM, T-90A), 2.600 de mașini blindate (BTR-82A, BMP-3, Tigr), 1.170 de piese de artilerie (Msta-B, Akatsia, Pion, aruncătoare de mine de calibru mic) și 400 de lansatoare multiple de proiectile reactive (Grad, Smerch, Solntsepek).
Interfax susține că fostul comandant al forțelor SUA din Europa, Ben Hodges, a recunoscut că Pentagonul a trimis aproximativ 350 de consilieri în Ucraina, 200 de consilieri militari americani și 150 canadieni în poligonul Yavorov.
Consilierii au sosit în Ucraina cu scopul de a-i învăța pe militarii ucraineni cum să contracareze Rusia, consideră agenția rusă.
De asemenea, se apreciază că Hodges nu are nicio îndoială că obiectivul principal al Kremlinului este Regiunea Kherson și accesul la Canalul Crimeii de Nord. “Generalul nu exclude faptul că scopul principal al Rusiei este de a stabili un control complet asupra coastei Mării Negre de la Odesa la Kherson. În același timp, este posibil ca al doilea obiectiv să fie controlul complet asupra Mării Azov, ceea ce înseamnă că întregul sud al Ucrainei va fi vizat.”
„Potrivit lui Hodges, Rusia folosește pur și simplu lipsa apei potabile din Crimeea pentru a lansa o ofensivă împotriva Ucrainei”, remarcă agenția rusă în încheierea articolului.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.