Un fermier a arat drumul unui sat vechi de 300 de ani – AGROINTEL.RO
3 min readAngelica Lefter
– 11 februarie 2023 11:09
Tronsonul Radovan -Târnava din DC 26, arat de un localnic (jurnalul.ro)
Un arendaș s-a făcut stăpân nu numai pe pământul luat cu contract de la locuitorii unei comune, ci și pe drumul unui sat vechi de peste 300 de ani, pe care l-a arat după bunul plac. Situația ireală se petrece în județul Dolj, lângă Craiova, în comuna Radovan.
Nu numai că a arat drumul, dar bărbatul a scos via și nucii de pe proprietățile private ale oamenilor și chiar bornele kilometrice de pe marginea drumului. Despre acesta se știe că este socrul primarului din comună, Marius Cîrstianu, potrivit jurnalul.ro.Drumul satului Târnava, comuna Radovan, județul Dolj, arat de un arendaș (foto: jurnalul.ro)
Câțiva localnici ai satului Târnava, care face parte din comuna Radovan, au fost primii care au tras un semnal de alarmă.”Ne confruntăm de mai mulți ani cu abuzul de putere și nepăsarea unui individ care ar fi trebuit să aibă grijă de comunitatea noastră: primarul Marius Cîrstianu. Lângă el, pe drumul distrugerii unei localități, se poziționează socrul său Petrișor Dobrică”, au menționat localnicii, care acuză că se fac abuzuri și nimeni nu intervine pentru a le stopa.Arendașul a scos inclusiv bornele kilometrice de pe marginea drumuluiLocalnicii au făcut o petiție și o plângere la Poliție în care au enumerat toate abuzurile făcute de socrul primarului din comună, printre care intenția distrugerii totale a tronsonului Radovan -Târnava din DC 26, drumul satului de peste 300 de ani, dar și scoaterea bornelor kilometrice sau a nucilor pomii de pe marginea drumului.”Concret, problemele actuale sunt următoarele: distrugerea parțială, cu intenția distrugerii totale, a tronsonului Radovan -Târnava din DC 26, drumul satului, marcat de mulți ani ca atare. Socrul primarului Cîrstianu Marius, arendașul Petrișor Dobrică, deranjat de faptul că DC 26 Radovan-Târnava îi încurcă terenurile agricole, a hotărât să-l are! A scos bornele kilometrice, pomii de pe margine și a intrat cu utilajele pe drum etc. Asta chiar dacă DC 26 Radovan-Târnava-Mărăcine pleacă din drumul național Craiova-Calafat, fiind marcat cu indicatoare rutiere, scuar de acces etc. Acest drum, neasfaltat, a fost distrus pe tronsonul Radovan-Târnava; utilajele lui Petrișor Dobrică au făcut un adevărat dezastru”, s-au plâns localnicii.Constatând gravitatea problemei și că satul Târnava va rămâne fără drumul său istoric, săteanul Alexandru Gherman a făcut o plângere la Poliția Radovan, care s-a deplasat la fața locului, împreună cu un criminalist. Au fost făcute fotografii și s-a deschis un dosar penal, nefinalizat până acum.Viță de vie și nuci scoși din rădăcini (foto: jurnalul.ro)
Viță de vie și nuci scoși din rădăcini, deși nucul este protejat prin legeSocrul primarului este acuzat și de distrugerea viilor oamenilor din satul Târnava, pe care le-ar fi a scos din pământ. Odată cu ele au fost scoși din rădăcini peste 20 de nuci.”Respectivele vii sunt arendate altei persoane, nu lui. O parte din nuci a fost cărată, nu se știe unde. O alta a rămas în câmp. Unul dintre proprietarii cu vie distrusă și nuci scoși a făcut plângere la Poliție și sesizare la Direcția Agricolă Dolj.