ANI: Pășuni comunale atribuite de consilieri locali unor membri de familie

3 min read
ANI: Pășuni comunale atribuite de consilieri locali unor membri de familie

Roxana Dobre
– 8 august 2022 15:14

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală şi fiscală în cazul unor aleși locali care au atribuit pășunile comunale unor persoane apropiate sau din familiei, pentru a încasa subvenția de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Conform unui comunicat al ANI, remis luni, 8 august, în conflict de interese administrativ a fost găsit Paul Vlad Matei, consilier local al comunei Hălchiu, judeţul Braşov.”În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), a participat la data de 10 mai 2019 la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L. al comunei Hălchiu, privind aprobarea încheierii contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafeţe de păşune proprietatea privată a comunei, pentru păşunatul animalelor, în baza căreia la data de 14 mai 2019 a fost încheiat contractul de închiriere între asociaţia reprezentată de tatăl persoanei evaluate şi Primăria comunei Hălchiu”, arată ANI.Prin închirierea pajiştilor, spune Agenţia, asociaţia a încasat de la APIA – Centrul judeţean Braşov subvenţii în sumă totală de 971.722 lei. ”Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75, lit a) şi art. 77 din Legea 393/2004 (acte normative în vigoare în perioada evaluată). Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Paul Vlad Matei a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea atribuţiilor de consilier local, a luat o decizie care a produs un folos patrimonial pentru asociaţia în cadrul căreia tatăl său deţine calitatea de membru şi funcţia de preşedinte, dovadă fiind încasarea de către tatăl său, în baza contractului de închiriere încheiat, de subvenţii plătite de APIA – Centrul judeţean Braşov”, mai arată sursa citată.Pășuni atribuite ”în familie”Conflict de interese administrativ a fost descoperit şi în cazul lui Emil Feier, consilier local în comuna Hodac, judeţul Mureş. Inspectorii de integritate spun că, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), a luat parte la emiterea, respectiv la adoptarea unor acte administrative care puteau produce folos material pentru sine (membru fondator al unei asociaţii de crescători de ovine) şi fiul său (preşedintele asociaţiei).Şi în cazul acestuia, Agenţia Naţională de Integritate transmite că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea atribuţiilor de consilier local, a luat parte la emiterea şi adoptarea unor acte administrative care au produs un folos patrimonial pentru asociaţia din care face parte împreună cu fiul său, respectiv Asociaţia a încasat de la APIA – Centrul judeţean Mureş subvenţii în sumă totală de 319.745,82 lei, înregistrând profit în sumă totală de 14.574 lei.

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.