Deputatul AUR Robert Alecu: „Între război și pace, România trebuie să aleagă pacea”

2 min read

Deputatul AUR de Bacău, Robert Alecu, a susținut o declarație politică în Parlament, în care a vorbit despre impactul războiului din Ucraina asupra României și a reiterat necesitatea unei soluții diplomatice care să aducă pacea în regiune.

În discursul său, parlamentarul a recunoscut importanța sprijinului internațional oferit Ucrainei în fața agresiunii ruse, însă a atras atenția că România a făcut sacrificii economice majore pentru a susține acest efort.

Critici privind sprijinul necondiționat acordat Ucrainei

Robert Alecu a subliniat că ajutorul acordat Ucrainei a fost, în unele cazuri, în detrimentul intereselor economice și naționale românești, afectând grav producătorii locali din cauza importurilor masive de produse agricole ucrainene. De asemenea, parlamentarul a ridicat problema minorității românești din Ucraina, care nu a beneficiat de tratamentul corect pe care România l-a oferit refugiaților ucraineni.

„România a mizat pe reciprocitate și pe un tratament civilizat aplicat minorității românești din Ucraina, însă acest lucru nu s-a materializat pe deplin”, a declarat deputatul Robert Alecu.

O perspectivă istorică și necesitatea păcii

Deputatul AUR a făcut o paralelă între conflictul actual și anexarea teritoriilor românești de către URSS în 1940, precum și implicarea Ucrainei în conflictul din Transnistria din 1992.

„Trei ani de război în vecinătatea imediată a României, peste un milion de morți, peste 15 milioane de refugiați – înseamnă prea mult. A sosit timpul pentru pace”, a afirmat Robert Alecu.

Acesta a salutat eforturile administrației Trump de a negocia un acord care să asigure stabilitatea regională, insistând că România trebuie să fie un susținător ferm al păcii.

Viețile oamenilor sunt mai importante decât teritoriile. Vrem lângă noi o Ucraină pașnică, stabilă și autentic democratică, unde drepturile minorităților, inclusiv ale românilor, sunt respectate”, a subliniat deputatul AUR.

Între război și pace, românii aleg pacea

În încheiere, Robert Alecu a invocat un mesaj creștin, subliniind că pacea trebuie să fie mai presus de orice ambiții politice sau teritoriale:

„Mântuitorul Hristos ne-a învățat că iubirea de oameni este mai importantă decât dreptatea. Pentru acest motiv, între război și pace în Ucraina, noi, românii, alegem pacea.”

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.