Atentate teroriste la Kabul: Cel puţin 60 de persoane au murit şi 140 au fost rănite –

Distribuie acest articol!

Cel puţin 60 de persoane au murit şi 140 au fost rănite joi în urma exploziilor care au avut loc în zona aeroportului din Kabul. Un oficial american a declarat că o primă explozie a fost cauzată de un atentator sinucigaş. Potrivit Reuters, între victime sunt şi copii. Un oficial taliban declarat că mai mulţi talibani care păzeau au fost răniţi. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a condamnat ferm atentatul. Angela Merkel a denunţat atentatul “absolut josnic”. Talibanii au condamnat ferm atacurile. Pentagonul anunţă că mai mulţi militari americani au fost ucişi.
 Mai mulţi militari americani au fost ucişi şi răniţi în atentatul care a avut loc lângă aeroport, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. “Confirmăm că un anumit număr de militari au fost ucişi în atentatul complex de lângă aeroportul din Kabul”, a anunţat Kirby într-un comunicat. “Alţi militari au fost răniţi”. 
Potrivit The Wall Street Journal şi postului Fox, care citează responsabili americani, 12 soldaţi din Marină au fost ucişi.                
Atentatele care au avut loc joi lângă aeroportul din Kabul au provocat moartea a 13 până la 20 de oameni şi 52 de răniţi, a indicat purtătorul de cuvânt al talibanilor. 

“Informaţiile noastre iniţiale arată că între 13 până la 20 de persoane au fost ucise şi 52 rănite în exploziile de lângă aeroportul din Kabul”, a declarat Zabihullah Mujahid, care anterior a condamnat ferm aceste atacuri într-un mesaj pe Twitter. 
Jonathan Beale, corespondent BBC, a transmis că atacul iniţial de la aeroport a fost urmat de focuri de armă şi de o altă explozie.
Ambele explozii au avut loc la poarta Abbey a aeroportului, unde mulţi refugiaţi afgani s-au adunat în ultimele zile.
Prioritatea “rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil” după “atentatul terorist” comis joi, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
“Condamn ferm acest atentat terorist oribil (…). Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid”, a reacţionat pe Twitter şeful Alianţei. 
Angela Merkel a denunţat, joi, atentatul de lângă aeroportul din Kabul “absolut josnic”.
“Evenimentele din această după-amiază arată că riscul este imens şi că este vorba despre o situaţie foarte, foarte tensionată pentru ieşirea oamenilor din ţară”, a adăugat cancelarul înaintea unui discurs la Berlin despre economie, informează AFP. 

Distribuie acest articol!

Navigare în articole

 » sursa: www.60m.ro