Cîțu, despre situația penală a lui Dan Barna: Nu știu nimic

1 min read
Cîțu, despre situația penală a lui Dan Barna: Nu știu nimic

Distribuie acest articol!
Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat despre chestiunea privindu-l pe Dan Barna şi sesizarea DLAF către DNA referitoare la „presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene”, că a discutat miercuri la telefon cu vicepremierul, însă nu are nicio infomaţie oficială.
„Oficial nu am nimic. Am avut o discuţie ieri la telefon cu domnul vicepremier, dar oficial nu am nicio informaţie”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat joi, la finlaul şedinţei de Guvern, despre subiect.
Vicepremierul Dan Barna a făcut din nou precizări, miercuri, cu privire la notele de constatate întocmite de către DLAF care l-ar viza şi a precizat că a solicitat oficial să fie informat cu privire la acestea, însă i s-a răspuns că va fi informat „în termenul legal”.
Barna afirmă că, din media, a primit câteva bucăţi din nota de constatare care l-ar viza şi, potrivit acestor documente, i se reproşează că într-unul dintre proiectele europene, trei dintre formularele pentru recrutarea beneficiarulor nu au fost completate faţă în faţă.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.