Exercițiile fizice intense pot duce la infertilitatea femeilor cu greutate normală

Exercițiile fizice intense și impactul lor asupra fertilității feminine- studiu
Cercetători danezi și americani au realizat un studiu pentru a vedea care ar putea fi efectele exercițiilor fizice intense asupra fertilității, atât în cazul femeilor cu o greutate normală, cât și al celor supraponderale sau obeze (cu un indice al masei corporale mai mare de 25). În acest scop, au fost implicate în studiu 3638 de femei daneze, cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, care aveau o relație stabilă cu un partener și care nu urmau niciun tratament destinat combaterii infertilității. De asemenea, au fost preluate, de la femeile implicate, date referitoare la greutate, înălțime, istoric medical, stil de viață. După aceea le-au fost trimise chestionare prin email, la fiecare 2 luni, timp de 12 luni sau până când una dintre femeile respective reușea să rămână însărcinată.
La începutul studiului, femeile au fost întrebate câte ore pe săptămână au dedicat, în medie, exercițiilor fizice (răspunsurile posibile erau: nicio oră pe săptămână, 1 oră pe săptămână, 2 ore pe săptămână, 3-4 ore, 5-6 ore, 7-9 ore sau peste 10 ore pe săptămână). În același timp, li s-au pus întrebări legate de tipul de activități fizice desfășurate, dacă acestea erau moderate sau intense. Printre activitățile fizice moderate au fost incluse: mersul pe jos, mersul pe bicicletă de plăcere, grădinăritul sau golful. În rândul activităților intense s-au regăsit: alergările, gimnastica aerobică, înotul sau ciclismul de viteză.
 
Avându-se la dispoziție astfel de date, participantele la studiu au fost împărțite pe categorii în funcție de nivelul de intensitate al activităților fizice și de indicele masei corporale (cele cu indicele de peste 25 au fost considerate supraponderale sau obeze). Analizându-le, oamenii de știință au putut formula următoarele concluzii:

Activitatea fizică moderată a fost asociată cu o ușoară creștere a fertilității,

 » sursa: www.qbebe.ro