Himericul Scarlat şi cei doi Aleci

Mă refer la Alecu Moruzi, un tip sobru, după cum se vede şi-n poză (cel din dreapta): purta o haină decentă, cu guler de calitate, genul care ţine la tăvăleală şi face impresie, indiferent de schimbările modei. De altfel ştim, din numeroasele decrete pe care le-a dat că detesta luxul, în asemenea măsură încât din când în când dădea poruncă boierilor s-o termine cu extravaganţele, să fie ceva mai modeşti, mai cumpătaţi în alegeri.

Acest Alecu despre care am mai scris şi cu altă ocazie, era mason, învăţat, foarte bun administrator şi aş îndrăzni să spun cititor înrăit, dacă punem la socoteală multele scrisori ale mahalagiilor, cărora le răspundea – cu implicare, atent la drame, impresionat uneori până la lacrimi de plângerile ori de cererile bucureştenilor, pomenite de multe ori şi în alte articole ale rubricii.

În mod inexplicabil pentru istorie, avea o antipatie totală faţă de Alecu Văcărescu (vz în stânga). În aparenţă, nu-l suporta. Se spune că-ar fi mers până acolo încât l-ar fi plătit pe Scarlat Câmpineanu să-l acuze de crimă, ceea ce însemna pedeapsa cu moartea. Şi ce crimă! Şi ea unul dintre cazurile ciudate ale istoriei. Pe moşia Jilava este găsită moartă Veneţiana Văcărescu, văduvă, mama unei fete despre a cărei frumuseţe se dusese vestea prin Bucureşti, şi a doi băieţi. Veneţiana a fost otrăvită, de nişte criminali plătiţi, specializaţi în otrăvuri. Suspiciunile sunt aruncate asupra nepotului decedatei, anume Alecu Văcărescu, îndrăgostit de vara sa – desigur lucru scandalos, dar nedovedit.

Vă reamintesc că în timp ce pentru alte categorii de omor era instituită pedeapsa prin spânzurare, pentru otrăvire, considerată o crimă perfidă, premeditată, în mod cert, pedeapsa era înjunghierea, fără public, în afara oraşului şi aruncarea cadavrului la gunoi.

Procesul nu s-a finalizat: Moruzi e chemat la Stambul, iar în locul său vine Hangerli, care clasează cazul. Nu pentru mult, pentru că Moruzi prinde iarăşi domnia Valahiei, iar primul lucru pe care îl face este să-l arunce pe Alecu la închisoare, acuzat de aceeaşi crimă, de  către acelaşi Scarlat, care se vede că era în graţiile lui Moruzi, dar şi în ale austriecilor, luptător, comandant de oşti, de orientare clar antiotomană. Moruzi avea încredere în el sau îl avea la mână cu ceva. Sau poate că era tocmai invers. Ori erau doar înrudiţi ca puritani şi macho, născuţi să comande.

Unii au speculat că Moruzi ar fi fost în conflict cu Văcăreştii, din cauza unei legături amoroase dintre nevasta sa  cea frumoasă şi tatăl celuilalt Alecu, prigonit, condamnat, până la urmă ucis.

Dar nu cred în acestă versiune, ci mai degrabă în influenţa acestui Scarlat, un fel de înger al morţii. Sau cum îl numeşte acuzatul – o himeră, mai precis otravă curată, ca să rămânem la subiect.

Dar cine este celălalt Alecu, presupus criminal? Din capul locului trebuie menţionat că în timp ce Alecu Moruzi era cititor, Alecu Văcărescu era poet.

Fiul lui Ienăchiţă Văcărescu (poet, bărbat fermecător şi boier de cel mai înalt rang),

 » sursa: www.adevarul.ro