Intervenție INTERPOL: un copil din Buzău a amenințat că se sinucide pentru că i s-a oprit accesul la un joc online

Poliția Română și INTERPOL au intervenit în cazul unui copil care a amenințat cu sinuciderea
Într-o postare de pe Facebook de ieri, Poliția Română a ținut să aducă în atenția părinților cazul recent al unui copil de 12 ani, care a amenințat cu sinuciderea după blocarea accesului la un joc online. Pornindu-se de la întrebarea „Voi știți ce face copilul vostru în mediul online? Chiar tot?”, se precizează că autoritățile au fost alertate după ce un minor, care utiliza o platformă de jocuri online, a transmis un mesaj în care se regăseau amenințări că se va sinucide. 
Potrivit „antena3.ro”, copilul a avut o dispută cu un alt utilizator al platformei de jocuri online, iar în urma acesteia i s-a comunicat că i se va restricționa accesul pe care îl avea la contul de Roblox. Pentru a se asigura că nu se va întâmpla așa, a amenințat că intenționează să se sinucidă: „Din cercetări a reieşit că, în data de 15 octombrie a.c., în urma unor discuţii contradictorii cu un alt jucător online, administratorul platformei i-ar fi restricţionat acestuia accesul la cont.Ulterior, în cadrul discuţiilor pe platforma on-line, minorul ar fi transmis un mesaj prin care a ameninţat că se va sinucide dacă nu îşi recuperează contul de joc, în încercarea de a determina administratorul să îi reactiveze contul.”

Văzând mesajele venite din partea copilului care a amenințat cu sinuciderea după blocarea accesului la jocul online, reprezentanții site-ului respectiv s-au adresat INTERPOL Washington. În urma verificările efectuate de experții INTERPOL, s-a ajuns la concluzia că mesajul provenea de la un utilizator în vârstă de 12 ani din orașul Buzău.  
Pe data de 17 octombrie, în jurul orei 7 dimineața, informează „antena3.ro”, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională- Biroul Național INTERPOL a alertat Inspectoratul Județean de Poliție Buzău în legătură cu copilul care amenințase că își va lua viața.

 » sursa: www.qbebe.ro