Lăzăroiu îl ironizează pe ”interlopul PNL”, Vîlceanu: Îmi amintește de valutiștii anilor ’90 – 60m.ro

2 min read
Lăzăroiu îl ironizează pe ”interlopul PNL”, Vîlceanu: Îmi amintește de valutiștii anilor ’90 – 60m.ro

Distribuie acest articol!Dan Vîlceanu, secretar general al PNL și ministru demis al Finanțelor, spune că în acest moment PNL propune USR să voteze guvernul minoritar condus de Nicolae Ciucă, după care să negocieze o lună, două, să se împace, iar USR să revină la guvernare.El susține că PNL și-a dorit mereu refacerea coaliției de guvernare cu USR, însă în acest moment împăcarea dintre USR și PNL impune timp, iar țara nu poate să stea fără un guvern cu puteri depline.Gluma sinistră a lui Vîlceanu a fost dur taxată. Sociologul și scriitorul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial, nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe ”interlopul PNL”.”Vâlceanu îmi amintește de valutiștii anilor 90. Vorbește repede, argumentează șchiop și hazliu, însă tu n-ai timp să râzi, fiindcă ești fascinat de aparența firului logic. Pe măsură ce se prelungește conversația, ești tot mai convins că urmează să devii victima unui escroc. De altfel, îți pipăi portofelul de câteva ori, întrebându-te dacă nu cumva omul vrea să te buzunărească și nu să-ți cumpere dolarii. În final, rămâi cu senzația că, numai prin simpla trăncăneală, ți s-a furat ceva, fără să știi ce – un nasture, șiretul de la pantofi, catarama de la curea. Trebuie neapărat să verifici, când ajungi acasă, dacă le ai pe toate la tine.Vâlceanu zice – nu putem reface acum coaliția cu USR, că avem o problemă de încredere, sunt multe de vorbit, multe răni de vindecat, tra-la-la, la-la-la, dar USR să voteze repede guvernul minoritar PNL și mai vorbim după aia. Repede, repede, repede.”, scrie sociologul Sebastian Lăzăroiu pe Facebook.Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.