Mai mult? Sau mai bun? Cum e mai bine pentru producători?

3 min read
Mai mult? Sau mai bun? Cum e mai bine pentru producători?

Ing. Ionuț Diaconeasa – 14 martie 2021 06:25

Micii producători nu au nevoie de lecții de management şi de întâlniri sforăitoare unde li se prezintă totul, dar nimic din ceea ce au nevoie și îi ajută cu adevarat.Ei au nevoie de informare aplicată şi de mult respect. Informarea și respectul din partea autorităților statului le pot da încrederea în ei şi în produsele pe care le fac cu multa trudă şi de care sunt atât de mândri.Producatorii români trebuie să rămână în zona lor de confort, unde se simt atât de bine, în zona în care prioritar este un flux continuu de producție, desfacere, promovare. Fără stresul vânzării pentru că şi acum vând atât cât au şi lucrează pe bază de comenzi, au stocuri suficiente şi calibrate pe capacitatea de desfacere. Au spații cu temperatură si atmosferă controlată, au capacitatea de a răspunde la solicitări şi mai ales au mult bun-simț!Dacă situația o impune, vor trece singuri de la persoană fizică cu atestat de producător la II, IF, PFA, SRL etc.În cooperative vor intra singuri, prin puterea exemplului, dacă autoritățile le vor sprijini pe cele existente cu măsuri atractive de finanțare si de promovare.În ultimul an, mulți, foarte mulți, au făcut pasul spre promovarea online, unde fiecare are farmecul lui, identitatea lui, spațiul lui virtual. Ajutați de copii, de vecini, de rude, au trecut hopul de încredere făcând un mare salt tehnologic, și, constrânși cumva de împrejurări, s-au convins singuri ca online-ul este o alternativă la piața tradițională cu mese de plastic sau beton, cu regulile aferente impuse de pandemie, cu controale zilnice și norme stricte.Ei, cei care sunt cu adevărat producători, vor produce în continuare mult sau puțin – aici piața decide pentru fiecare, dar cu siguranță foarte foarte bun! Și asta datorită educației lor, a rețetelor vechi și a legilor nescrise transmise de la o generație la alta. Pandemia le-a descoperit potențialul uriaș, iar consumatorul a văzut că are alternative!Autoritățile de la nivel local până la centru trebuie în primul rând să îi cunoască! Trebuie să îi asculte ce îi doare și abia apoi să îi informeze direct ce progame naționale sunt active, în sprijinul lor, și ce măsuri de finanțare cu fonduri europene sunt acum, în perioada de tranziție 2021-2022 pentru exercițiul financiar următor.Iar pentru consumatori, am un îndemn: Haideți să începem să-i căutam, pentru că îi avem peste tot în jurul nostru, în toată țara, îi vedem, dar nu întotdeauna avem ochi pentru ei! Să avem încredere că pot produce suficient pentru toată lumea și la fel de bun!Ing. Ionuț Diaconeasa
e-mail: [email protected]
telefon: 0749 839 734

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.