„Mandarini” ţinuţi în lesă – CURIERUL ROMÂNESC

2 min read
„Mandarini” ţinuţi în lesă – CURIERUL ROMÂNESC

Aderarea politicienilor români la discursul folosit de adversarii politici ai acestora din exterior se explică prin ideea că sunt inapţi pentru orice fel de gândire de sine stătătoare despre propria lor ţară sau despre vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată, a afirmat analistul Institutului budapestan pentru politică şi economie externă, Zsolt Pászkán în cotidianul transilvan „Krónika” citat de Magyar Nemzet.

El a afirmat nu este vorba doar de un fenomen din România.

În „lumea occidentală”, bunăstarea de peste o jumătate de secol şi liniştea relativă la nivel de decizie politică au făcut ca apariţia politicienilor capabili în stare de paşi creativi să fie plasată pe planul decizional secund sau, în cel mai bun caz, apariţia politicienilor adevăraţi să devină ceva cu caracter „eventual” făcând posibilă apariţia politicienilor reali capabili de paşi creativi.

Locul acestora a fost preluat de „mandarinii” ţinuţi în lesă de oligarhii nord-americani şi vest-europeni (aşa-numiţii „USAcraţi” şi „eurocraţi”) cu ajutorul mediei, dirijaţi de „statul paralel”, iar deciziile lor erau preluate prin mesaje de pe Twitter de către funcţionari – a formulat Pászkán.

În opinia sa, trecând peste ocean şi infiltrându-se chiar de-a dreptul cu forţa în societăţile europene, neobolşevismul ameninţă cu pericolul că va repune schimbarea regimului în Europa Centrală şi de Est în situaţia în care a fost, plasând-o între ghilimele.”

 » sursa: www.curierulromanesc.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.