Orban a vorbit despre biserică, familie și morală creștină. USR s-a făcut foc și pară

2 min read
Orban a vorbit despre biserică, familie și morală creștină. USR s-a făcut foc și pară

Distribuie acest articol!
Ludovic Orban a vorbit duminică, în contextul alegerilor din cadrul organizaţiei judeţene PNL Bacău, despre biserică, familie, tradiții și morală creștină, fapt ce i-a supărat peste măsură pe cei de la USR-PLUS. Actualul lider al PNL a declarat, cu referire la aripa USR-istă, că liberalii au nişte parteneri de guvernare care „parcă nu s-a născut aici”, precizând că nu i-a văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-a văzut jurând pe Bibile sau să îşi facă cruce.
Orban a afirmat că PNL trebuie să îşi uite trecutul, că trebuie să fie un partid puternic legat de Biserică, care să promoveze morala creştină.
„Trebuie să fim PNL, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii, a personalităţii a poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de Biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, Biserica, satul românesc, comunitatea.
Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să îşi uite trecutul, noi trebuie să fim partidul care să se bată aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace, riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformă într-adevăr România într-un partener respectat, într-un partener apreciat”, a spus Ludovic Orban.
El a afirmat că liberalii au parteneri de guvernare care parcă nu s-au născut în România. „Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol la naţiunii române ca să nu spun că i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând crucea. Noi suntem altfel, a transmis Ludovic Orban, citat de News.ro.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.