Parlamentul European solicită sancţiuni UE mult mai severe împotriva Rusiei și blocarea conductei Nord Stream 2

2 min read
Parlamentul European solicită sancţiuni UE mult mai severe împotriva Rusiei și blocarea conductei Nord Stream 2

Parlamentul European solicită sancţiuni UE mai sevedere împotriva Rusiei, precum sancţionarea funcţionarilor ruşi implicaţi în decizia de încarcerare a lui Alexei Navalnîi, cât şi a cercului intern al preşedintelui Vladimir Putin. De asemenea, PE susţine că resursele financiare ruse din surse neclare nu ar trebui acceptate în UE, iar lucrările de finalizare a conductei Nord Strean 2 trebuie imediat oprite.

Astfel, în urma recentei încarcerări a lui Alexei Navalnîi, eurodeputaţii cer ţărilor UE să înăsprească în mod semnificativ sancţiunile împotriva Rusiei, transmite PE, într-un comunicat de presă.  

Într-o rezoluţie adoptată cu 581 voturi „pentru”, 50 „împotrivă” şi 44 abţineri, Parlamentul European invită statele membre ale UE să adopte o poziţie activă la următoarele reuniuni cu privire la arestarea lui Alexei Navalnîi şi a multora dintre adepţii săi şi să înăsprească în mod semnificativ măsurile restrictive ale UE faţă de Rusia. 

Această poziţie ar trebui să includă sancţionarea persoanelor fizice şi juridice implicate în decizia de arestare şi plasare în detenţie a lui Alexei Navalnîi, afirmă aceştia. De asemenea, ar trebui impuse sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi care au legături cu regimul, a apropiaţilor preşedintelui Putin şi a propagandiştilor din mass-media care deţin active în UE şi care, în prezent, se bucură de libertatea de a călători în statele membre. Totodată, ar trebui luate măsuri restrictive suplimentare în cadrul regimului global de sancţiuni al UE în materie de drepturi ale omului. 

Stoparea Nord Stream 2, o dată pentru totdeauna 

Sursa citată mai spune că după ani de deteriorare a relaţiilor, eurodeputaţii subliniază importanţa revizuirii în mod critic a cooperării cu Rusia prin diverse platforme de politică externă şi proiecte precum Nord Stream 2. Europarlamentarii solicită UE să oprească imediat finalizarea conductei controversate. Eurodeputaţii subliniază, de asemenea, că UE nu ar trebui să mai întâmpine cu braţele deschise pe ruşii îmbogăţiţi din surse neclare. 

„Având în vedere noua administraţie de la Washington, Parlamentul European subliniază că UE ar trebui să profite de această dinamică pentru a consolida unitatea transatlantică pentru protejarea democraţiei şi a valorilor fundamentale împotriva regimurilor autoritare.

În cele din urmă, rezoluţia solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Alexei Navalnîi şi a tuturor persoanelor reţinute în legătură cu întoarcerea sa în Rusia, fie că sunt jurnalişti, colaboratori din echipa lui Navalnîi sau cetăţeni care îşi exprimau susţinerea pentru acesta”, mai arată comunicatul de presă al PE.

Navigare în articole

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.