TRĂIM UN GENOCID ECONOMIC – CRITICII.RO

3 min read
TRĂIM UN GENOCID ECONOMIC – CRITICII.RO

Trăim un genocid economic. S-a tot vorbit despre modificarea Codului Fiscal, o nouă bătaie de joc la adresa românilor. Au fost introduse noi taxe, impozite sau a fost mărit cuantumul taxelor deja existente. S-a tot vorbit despre creșterea impozitului pe dividende , a TVA-ului din domeniul Horeca, de scăderea plafonului sub care se acordau anumite facilitați fiscale în domenii diverse, cum ar fi cel al construcțiilor.

S-a vorbit mult prea puțin până de curând, când a ajuns cuțitul la os, despre supraimpozitarea contractelor part-time. Este un subiect extrem de delicat și cu efecte negative asupra întregii economii. O nouă lovitură marca coaliției toxice PSD-PNL-UDMR.

În Romania sunt undeva în jur de 1.1 milioane de persoane care lucrează în regim part-time. Pană la această modificare a Codului fiscal, se plăteau taxe pentru angajații part-time proporțional cu orele lucrate. Acum, după modificare, indiferent câte ore lucrează un angajat part-time, angajatorul va trebui să plătească taxe la nivelul unui salariat care lucrează full-time cu un salariu minim pe economie. Concret, un angajator plătea pentru un salariat care lucra o oră, taxe în valoare de 119 lei. Acum angajatorul trebuie să platesca 1093 de lei, chiar dacă angajatul lucrează doar o oră. La fel și pentru cei care lucrează doua ore sau patru ore. Care angajator din Romania și-ar permite sau și-ar dori să plătească acești bani? Nu mai bine angajează o persoană cu program întreg și plătește aceleași taxe?

UN COD FISCAL FĂCUT PE GENUNCHI DE CĂTRE SPECIALIȘTI DE CARTON

Este, așa cum spuneam, un genocid economic. Deja angajatorii au început să închidă o parte dintre contractele part-time. Se preconizează că numărul acestora va ajunge la 500 de mii. Ce înseamnă acest lucru? În niciun caz nu se vor aduce mai mulți bani la buget. Un Cod Fiscal făcut pe genunchi de către „specialiști de carton”. Nu există un studiu de impact . Nu numai că nu se vor încasa mai mulți bani de către stat, dar se va încuraja munca la negru. Românii trebuie să muncească, să își întrețină familiile și vor accepta și acest lucru. Se va încuraja evaziunea fiscală. Pe termen lung , alte efecte negative. Muncind la negru nu își vor plăti contribuțiile legate de sănătate sau de pensii.

SE VA CREA UN NOU PUSEU INFLAȚIONIST

Există români care își asigură cele opt ore de muncă prin doua sau mai multe contracte part-time. Există mame nevoite să stea acasă cu copiii și își permit să lucreze part time doar două ore. Ce se va întâmplă cu toate aceste persoane, domnilor de la PSD, PNL, UDMR?

Trădătorii de la PNL si-au dat arama pe fata inca o data. In ianuarie 2020, această supraimpozitare a fost elmininata printr-un proiect de lege la are initiator a fost chiar PNL. Același PNL care acum e de acord. Cum te numești atunci când una spui și alta faci?

Toate aceste impozitări au efect asupra tuturor românilor, nu doar a celor angajați part time.

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.