Training pentru profesori susținut de Domnica Petrovai, miercuri, 27 octombrie

3 min read
Training pentru profesori susținut de Domnica Petrovai, miercuri, 27 octombrie

Dove implementează de 17 ani, la nivel global, programul Dove – Ai încredere în tine, un program educațional dedicat adolescenților, pentru creșterea și consolidarea stimei de sine. Începând cu 2021, programul a fost lansat și în România prin intermediul unui program-pilot, implementat cu ajutorul Mind Education, care a ajuns la peste 1.500 de elevi. Din acest an școlar, programul este sprijinit de Ministerul Educației și se extinde la nivel național, urmând să ajungă la peste 20.000 de elevi din țara noastră.
În cadrul programului sunt puse la dispoziție, în mod gratuit, ghiduri pentru profesori, părinți și asociații de tineret, astfel încât oricine dorește să poată implementa cu ușurință programul la clasă sau acasă. La finalul acestei luni, Dove organizează un training pentru profesori, susținut de Domnica Petrovai, psiholog clinician pr. și psihoterapeut, fondatoarea companiei Mind Education și a Școlii pentru Cuplu.
În interviul de mai jos, am discutat cu Domnica Petrovai despre programul Dove – Ai încredere în tine, de ce este acesta important pentru elevii din România și despre training-ul ce va avea loc pe 27 octombrie.
În 2021, v-ați implicat activ în derularea programului „Dove – Ai încredere în tine” în școlile din România. Ne puteți spune mai multe despre acest program și despre necesitatea acestuia în școlile noastre, mai ales în contextul pandemiei?
Programul „Dove – Ai încredere în tine” vine în ajutorul părinților și al profesorilor, dar mai ales în sprijinul copiilor. Acesta pune la dispoziție resurse dezvoltate de specialiști, prin care noi, adulții, să putem să le vorbim copiilor despre încrederea în sine și consolidarea acesteia, astfel încât ei să își atingă potențialul maxim. Există prezentări, ghiduri pentru profesori, suporturi video și fișe de lucru pentru activitatea la clasă, toate puse la dispoziție de către Dove pentru ca programul să fie implementat cu ușurință de către oricine dorește.
Copiii au nevoie să se simtă înțeleși și acceptați, în special în această perioadă prin care trecem toți. Mulți s-au refugiat în social media, suntem bombardați zi de zi cu informații, care sunt cu atât mai greu de procesat și înțeles pentru un copil de până în 14 ani, spre exemplu. Ei sunt înconjurați de modele nerealiste de frumusețe, în special în social media, unde petrec foarte mult timp, care le pot afecta încrederea în propriul corp și îi determină să își pună la îndoială calitățile și aspectul fizic. De aceea, este important să avem un program despre încrederea în sine pentru elevi, să îi ajutăm să dezvolte o imagine pozitivă asupra corpului lor.
Colegii mei de la Mind Education au susținut sesiuni cu adolescenții, pentru a ști ce le influențează starea de bine, care este influența factorilor externi, cum sunt mesajele din mass-media. Încrederea în sine sprijină zona de învățare în mod direct – cu cât relațiile de prietenie și relația cu părinții sunt mai bune, cu atât se simt mai acceptați, sunt mai deschiși să învețe, se simt mai bine alături de colegi.
Altfel, tendința va fi de a se retrage ei inșisi.

 » sursa: www.didactic.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.