Turmă luată de viitură! Pompierii au intervenit pentru salvarea animalelor!

2 min read
Turmă luată de viitură! Pompierii au intervenit pentru salvarea animalelor!

Angelica Lefter – 5 ianuarie 2021 10:34

Foto: pandurul.roVEZI GALERIA • 6 POZE

Acțiune de amploare a pompierilor! Echipajele de salvare s-au mobilizat pentru a scoate din apă o turmă de 150 de oi și de capre care au fost surprinse de o viitură produsă pe râul Șușița. Apa s-a vărsat cu putere într-o gospodărie din cartierul Ursați, aflat în orașul Târgu Jiu.Din cauza ploilor abundente pompierii gorjeni au avut mai multe intervenții în această dimineață, inclusiv pentru salvarea de animale și evacuarea apei din mai multe localități.Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, echipajele au intervenit în 18 situații de pe raza județului Gorj, astfel: în comuna Bălești pentru evacuarea apei dintr-o curte; în oraș Turceni pentru evacuarea apei dintr-o curte; în oraș Tismana pentru evacuarea apei dintr-o curte și un beci; în comuna Schela, în satul Sâmbotin pentru evacuarea apei dintr-o curte; în comuna Glogova pentru evacuarea apei dintr-un beci; în orașul Motru evacuarea apei din 3 curți; în comuna Slivilești evacuarea apei dintr-o curte; în comuna Padeș, satele Padeș, Apa Neagră, Orzești și Văieni pentru evacuarea apei din 8 curți; în oraș Novaci pentru evacuarea apei dintr-o curte.Foto: pandurul.ro
Cea mai amplă acțiune a fost în Târgu Jiu, cartier Ursați pentru salvarea celor aproximativ 150 ovine surprinse de o viitura de pe râul Șușița, potrivit pandurul.ro.Amintim că județul Gorj este sub incidența unui Cod Roșu de inundații emis de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, valabil până astăzi, marți – 5 ianuarie 2021, la ora 12.00.Avertizarea vizează scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol pe râul Motru. Totodată, ISU Gorj a transmis prin intermediul RO-Alert, la ora 03:25, un mesaj de avertizare a populației din comunele Cătunele, Motru, Glogova, Padeș, Samarinești și Văgiulești.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.