(VIDEO) Daniel Ioniță: „Marea Unirea de la 1918 rămâne poate cea mai sublimă pagină de istorie”

2 min read
(VIDEO) Daniel Ioniță: „Marea Unirea de la 1918 rămâne poate cea mai sublimă pagină de istorie”

01-12-2020 13:21
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a venit cu un mesaj pentru românii de pretutindeni.

„Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,

Dragi Prieteni,

Mă simt onorat să mă adresez Dumneavoastră într-un moment important și festiv pentru noi, sărbătorirea Zilei Naționale a României.

În pofida, pandemiei de coronavirus, care ne-a impus tuturor măsuri de protecție și restricții fără precedent, vom marca această Zi de suflet a tuturor românilor în condiții cu totul speciale. Nu mai organizam recepții, însă suntem la fel de atașați obiectivelor noastre politico-diplomatice, economice, culturale și de altă natură, în folosul tuturor cetățenilor.Totodată, prețuim la fel de mult fundamentele relației noastre speciale, care este bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie dintre România și Republica Moldova.

Anul acesta celebrăm 102 ani de la Marea Unire, și 100 de ani de la recunoașterea internațională a acestui moment astral din istoria României, când toate provinciile românești au spus DA și s-au reunit în cadrul aceluiași teritoriu, iar inimile tuturor locuitorilor acestora au bătut la unison.

A fost un moment de referință în istoria noastră modernă, o dovadă incontestabilă a atașamentului poporului român față de valorile libertății, echității sociale, democrației, respectului reciproc și al toleranței. Acestea sunt de fapt valorile pe care România le promovează și astăzi cu consecvență în plan intern, precum și în politica sa externă.

Marea Unirea de la 1918 rămâne poate cea mai sublimă pagină de istorie, ale cărei învățăminte trebuie cunoscute și duse mai departe prin vremi. Această Lecție obligă generațiile actuale la responsabilitate, la curaj, la demnitate și dăruire, deoarece este o faptă istorică a unei întregi națiuni, este o stare de spirit în care s-au regăsit în armonie interesele tuturor etniilor din provinciile istorice românești.

 » sursa: www.libertv.md

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.