În condițiile în care pandemia de Covid-19 a luat prin surprindere autoritățile, în ciuda asigurărilor date de către decidenții de la acea vreme, deputatul AUR Viorel Focșa solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să precizeze care sunt riscurile infectării cu virusul variolei maimuței.

Întreaga omenire se află sub o nouă alertă epidemiologică. MonkeyPox, sau Variola maimuței, se răspândește cu repeziciune, fiind probabil doar o chestiune de timp până când România va înregistra primul caz de infectare cu acest virus.

         Chiar dacă semnele unei propagări accelerate și semnalele de alarmă cu privire la virulență erau peste tot, pandemia de Covid-19 tot nepregătiți ne-a prins. Pentru binele tuturor românilor, ar fi cazul și momentul să învățăm din greșeli și să nu le repetăm.      

         Pe cale de consecință, vă solicit să îmi transmiteți care sunt măsurile preventive adoptate de Ministerul Sănătății atât în vederea eliminării riscului de apariție a bolii și în țara noastră, cât și în vederea diminuării răspândirii acesteia, în cazul în care virusul nu ne va ocoli.

         De asemenea, vă rog să îmi comunicați cum se transmite acest virus, ce anume trebuie să facă românii pentru a se păzi de infecție, ce riscuri presupune infectarea cu MonkeyPox, care este tratamentul aprobat și utilizat la nivel mondial, câte doze de vaccin au fost comandate până acum și cât au costat.