15 hectare distruse de flăcări. Vântul puternic îngreunează munca pompierilor | AGROINTEL.RO
1 min readRoxana Dobre
– 4 noiembrie 2021 17:00
Sursa: www.monitorulbt.ro
15 hectare de teren pârjolite de flăcări! Trei incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc miercuri după amiază, 3 noiembrie, în județul Botoșani focul fiind stins cu ajutorul pompierilor din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.Evenimentele au avut loc în zona Trestiana (municipiul Dorohoi), în satul Saucenița (comuna Văculești) și zona Pacea din municipiul Botoșani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), flăcările au afectat vegetația uscată de pe aproximativ 15 hectare, notează www.monitorulbt.ro.La Trestiana, pompierii au oprit propagarea flăcărilor la porumbul de pe patru hectare.Reprezentanții ISU spun că incendierea vegetației uscate este interzisă întrucât pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole. Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare.