Anul 2022 a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuți în România din ultimii 134 de ani
2 min read În anul 1990, la 1 an după revoluție, natalitatea se afla la un nivel mult mai ridicat decât în prezent. Mai exact, în acea perioadă au venit pe lume 315.000 de bebeluși (sursa Digi24).
32 de ani mai târziu, în anul 2022, s-au născut în România doar 158.000 de bebeluși, cel mai mic număr din ultimii 134 de ani.
Gabriel Biriș, avocat specialist în fiscalitate, spune, pentru aceeași sursă, că motivul principal pentru care natalitatea a scăzut atât de mult este situația financiară a românilor.
– „E un lux în ziua de azi să avem un copil?”
– „Dacă ne raportăm la prețuri, am zice că da. Per total, haine, hrană, educație, toate sunt cu costuri și nu mici, destul de mari”.
Ultima măsură pe care a luat-o statul cu privire la acordarea de sprijin financiar pentru părinți, este una destul de controversată. Este vorba despre deducerea din impozitul pe venit în valoare de 100 de lei, pentru părinții care au copiii înscriși la o unitate de învățământ.
Se pare că după toate taxele care mai trebuiesc date, părintele rămâne în mână cu suma de 10 lei, pe care nu o ia pur și simplu, ci după ce completează mai multe cereri.
„Cum putem noi să reducem analfabetismul funcțional de aproape 50% și nu facem nimic, ne tot alergăm așa în jurul cozii, venim cu măsuri care frizează ridicolul de 10 lei pentru părinte, pentru copil pe lună, în loc să facem lucruri care chiar contează”, a mai declarat Gabriel Biriș.
O altă posibilă cauză pentru scăderea natalității este creșterea demografică a îmbătrânirii. Cu alte cuvinte, în prezent avem mai mulți bătrâni și mai puțini tineri. Asta înseamnă că în anii care vor urma, din bugetul statului se vor cheltui mai mulți bani pentru sănătate și pensii.