Vlad Voiculescu, în urma discuției cu George Simion: Vom construi noi spitale și în 14 zile voi prezenta un program pentru depolitizare
2 min readDelegația AUR, condusă de George Simion, a avut astăzi o întrevedere cu Vlad Voiculescu în care au discutat despre măsurile ce trebuie luate de urgență privind sistemul de sănătate românesc.
Ministrul Sănătăţii a promis că în termen de 14 zile va veni cu o propunere privind depolitizarea numirii managerilor la conducerea spitalelor astfel încât aceștia să își ducă la îndeplinire mandate cu durata de 4-5 ani. De asemenea, Voiculescu a recunoscut că spitalele actuale nu mai respectă normele de securitate și susține construirea de noi spitale. O posibila sursă de finanțare ar putea veni de la bugetul de stat prin modificarea legii electorale. Această schimbare le-ar permite partidelor politice să își doneze banii către cauze sociale.
„împreună am ajuns la concluzia că actualele spitale nu mai răspund cerințelor moderne de securitate la incediu și securitate sanitară. Este nevoie de un program amplu privind construcția de noi spitale. De aceea, în 14 zile voi veni cu un program clar cu număr de spitale și cu soluții”, a declarat Voiculescu.
Totodată, George Simion i-a cerut ministrului să sprijine inițiativa privind modificarea Legii finanțării partidelor politice astfel încât AUR sa poată direcționa banii săi pentru construcția unui spital. În acest context, ministrul Sănătăţii a spus că, din punctul său de vedere personal și politic, este de acord ca partidele police să își doneze banii pentru proiecte sociale și sanitare.
Voiculescu a mai spus că va purta o discuție în interiorul partidului, precum și cu premierul Cîțu privind modificarea legii electorale.