Fiica Ancăi Serea a ajuns de urgență la spital

2 min read
Fiica Ancăi Serea a ajuns de urgență la spital

Motivul pentru care fiica Ancăi Serea a fost operată de urgență
Anca Serea a trecut prin mari emoții săptămâna trecută. Fosta prezentatoare tv a ajuns la spital cu fiica cea mare, Sarah, după ce aceasta s-a simțit foarte rău și a acuzat dureri mari de burtă. Medicii au stabilit diagnosticul de apendicită și au operat-o de urgență pe adolescentă.
„Fiica noastră, Sarah, a fost operată aseară de urgență, de apendicită, dar acum e în regulă”, a declarat Adi Sînă, soțul Ancăi Serea, pentru Impact.ro.
La rândul său, Anca a postat pe Instagram o imagine în care își explică absența de pe rețelele de socializare din ultimele zile și împărtășește detalii despre starea de sănătate a fiicei sale.

„Bun găsit, prieteni dragi. Poate mulți dintre voi ați observat din stories pe care le-am postat că vacanța familiei s-a încheiat brusc, fiind nevoiți să revenim acasă mai repede decât ne doream. Motivul a fost că Sarah care nu a vrut să absenteze de la școală și a rămas acasă, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, care nu suporta amânare… După ce o noapte întreaga a avut dureri mari și vărsături, dimineața a mers la medic însoțită de mama mea. Am înțeles ieri, încă o dată, cât de prețioasă este sănătatea noastră și a celor dragi, cât de important este fiecare moment pe care îl trăim și pe care ar trebui să îl prețuim la maxim. Nu dorim să intrăm în foarte multe detalii, Sarah este bine acum, mulțumesc lui Dumnezeu și în special medicilor minunați, care au fost mai mult decât prompți în rezolvarea cazului și alături de noi familia cu multe informații și compasiune (…) În astfel de momente înțelegem mai clar că niciodată că nu mai contează nimic altceva, nici timpul, nici alte detalii de care ne agățam zilnic ci doar binele persoanei iubite.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.