Cum arată ferma lui Văru’ Săndel care crește găini ouătoare: ”Dacă vine aviara, ăla sunt!”

3 min read
Cum arată ferma lui Văru’ Săndel care crește găini ouătoare: ”Dacă vine aviara, ăla sunt!”

Angelica Lefter
– 21 februarie 2023 10:51

Actorul Alexandru Pop alias Văru’ Săndel (foto: click.ro)

Actorul Alexandru Pop, cunoscut drept Văru’ Săndel, a dat de la o vreme actoria pe gospodărie. Cunoscutul actor și-a înființat propria mini-fermă de găini ouătoare la Plătărești, în județul Călărași.
Actorul a devenit fermier cu acte în regulă, cel puțin în timpul liber, când crește găini de rasă, mai ales că a mărturisit că-i place să consume ouă bio, proaspete, de țară.Cea mai mare teamă a sa, în acest moment, este răspândirea virusului gripei aviare, care i-ar putea ucide găinile ouătoare.Actorul Alexandru Pop alias Văru’ Săndel, la arat în grădină (foto: click.ro)
De la un cocoș, Văru’ Săndel a pus pe picioare o fermă
Văru’ Săndel a spus pentru click.ro că la Plătărești a făcut ”ferma animalelor”. Totul a pornit de la nevoia unui prieten de a-i ține la țară un cocoș care ar fi trezit un întreg cartier la ora 4:00 dimineața.”Am făcut ferma animalelor, da?! A venit Alin Panc, colegul și partenerul meu din film, într-o zi și a zis: ai aici atâta spațiu de ce să nu ținem noi o fermă? El stă în Pipera, la curte, și avea un cocoș. La 4 dimineața, cocoșul lui striga cucuriguuuu și toți vecinii mergeau la el la ușă a doua zi și ziceau: omoară, domne, cocoșul ăla! El zice: ia-l te rog la tine la țară, e cocoș de rasă. L-am dus la mine la țară și am zis că nu poate să rămână singur că moare. Hai să aducem niște găini. Ne-am orientat și am făcut mini fermă de găini de rasă, la mine la Plătărești. Peste drum de casa mea este casa vecinei, acolo facem tot, avem găini, avem rațe, tot”, a dezvăluit Văru’ Săndel.Actorul Alexandru Pop alias Văru’ Săndel crește găini ouătoare (foto: click.ro)
Văru’ Săndel crește 20 de găini ouătoare din diverse rase
De la un singur cocoș neastâmpărat, Văru’ Săndel a ajuns să dezvolte o fermă în adevăratul sens al cuvântului, unde crește de găini de rasă, puicuțe și puișori.”Acum avem niște găini ouătoare, cred că sunt vreo 20. Ne bucurăm de un ou de țară, să dăm copiilor un ou curat. Am foarte mulți puișori în schimb. Prima clocitoare a fost la 12 noiembrie. Apoi a venit alta, alt soi de găină, altă rasă. Îl avem pe Mihai, vecinul, care se ocupă de ele, eu doar mă execut când el vine și îmi spun: vezi că-mi trebuie mâncare pentru găini, curci, pisici”, a detaliat actorul.Mândru de găinile sale și de ferma pe care o deține și o dezvoltă, Văru’ Săndel stă acum cu teama că gripa aviară i-ar putea strica rânduiala în gospodărie.

”Porci nu creștem, e prea mult. Nici cu găinile nu-i ușor, trebuie avut grijă de ele, trebuie vaccinate, le iei antibiotice dacă vreuna tușește. Dacă Doamne ferește vine și aviara, ăla sunt!”, a vorbit actorul despre temerile sale.

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.