Copiii care cresc cu o pisică sau un câine în casă pot dezvolta mai puține alergii alimentare, spun studiile
2 min readDe-a lungul anilor, mai multe studii au arătat că expunerea la animalele de fermă în timpul sarcinii și în copilăria timpurie este asociată cu un risc mai mic de alergii alimentare. Rezultatele celei mai recente cercetări, citată de independent.co.uk, nu face decât să confirme rolul important pe care animalele de companie îl au în dezvoltarea celor mici.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că expunerea la câini este legată de un risc redus de alergii la ouă, lapte și nuci, în timp ce expunerea la pisici este legată de un risc mai mic de alergii la ouă, grâu și soia, conform unei analize efectuate pe mai mult de 65.000 de copii din Japonia. Micuții care au hamsteri ca animale de companie, însă, pot avea un risc crescut de a dezvolta o alergie la nuci, au descoperit cercetătorii.
Pentru cel mai recent studiu, Hisao Okabe, de la Universitatea de Medicină Fukushima, a folosit date de la 66.215 copii și mamele lor care au făcut parte din Studiul japonez privind mediul și copiii. Aproximativ 22% dintre aceștia au fost expuși la animale de companie – în principal câini și pisici – în timp ce se aflau în uter. Copiii cu animale de companie de interior au avut o incidență semnificativ redusă a alergiilor alimentare în comparație cu cei cu câini de exterior, au descoperit cercetătorii.
În același timp, copiii expuși la hamsteri – 0,9% din totalul grupului studiat – au avut o incidență semnificativ mai mare a alergiilor la nuci.
Descoperirile se bazează pe date auto-raportate și nu pot determina dacă legătura dintre expunerea la animale de companie și incidența alergiilor alimentare este cauzală, au precizat cercetătorii. Aceștia au scris: „Acest studiu a arătat că asocierea dintre expunerea la animale de companie în timpul dezvoltării fetale sau al copilăriei timpurii și riscul de incidență a alergiilor alimentare până la vârsta de trei ani diferă în funcție de combinația a doi factori: specia animalului de companie și tipul de alergen.