Micii fermieri din Băleni s-au unit într-un grup de producători și vând legumele direct către magazine
3 min readRoxana Dobre
– 9 aprilie 2023 14:16
Micii fermieri din Băleni s-au unit într-un grup de producători
Grup de producători în Băleni, Dâmbovița. Legumicultorii localitate au găsit secretul unei afaceri de succes iar în prezent se bucură de cerere mare în piață și un ciclu de producție care nu rămâne niciodată în impas. Fermierii nu duc grija legumelor nevândute și nici că nu pot obține un profit decent din munca lor.
Ionuț Dumitru, fermier din Băleni, Dâmbovița a explicat în cadrul rubricii ”În Grădina Danei”, realizată de Dana Constantinescu în cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO, care este formula găsită de legumicultori pentru a nu rămâne cu produsele nevândute dar și pentru a face profit.Fermierii din Băleni, județul Dâmbovița, au înființat un grup de producători, care în prezent are 32 de membri, iar asocierea le-a oferit fermierilor multe avantaje.”În grupul de producători suntem în momentul de față 32 de fermieri și lucrăm o suprafață de 40 de hectare de solarii și aproximativ de 100 de hectare de legume în câmp. Producem foarte mult și mai ales diversificat. Cu pași mărunți, am reușit să ne unim. Am început în 2017 când grupul a pornit cu trei producători din Băleni și în momentul de față, ușor, ușor am ajuns la această cifră de 32 de fermieri. Asocierea s-a făcut prin simplul exemplu nu am mers noi să adunăm fermierii, ci au venit singuri. Au văzut cum vindem, cum se planificăm culturile din timp și automat prietenii și vecinii au fost interesați și ne-au cerut să se alăture grupului. Și așa am ajuns la rezultatul de astăzi”, a explicat fermierul pentru rubrica ”În Grădina Danei”.Citiți și: Solarul de legume. Costul investiției per metru pătrat și profitul pe anGrup de producători – avantaje pentru micii fermieri
În grupul de producători de la Băleni se regăsesc în cea mai mare parte tineri. Circa 90% din grup sunt fermieri tineri, sub 40 de ani.”În orice domeniu lucrul în echipă este un plus și din punct de vedere al investițiilor, și al puterii de convingere. Când ești mic nu te bagă nici supermarketul în seamă că nu ai logistică, nu ai transport, nu ai cantitățile necesare. Și automat, cu cât ești o echipă mai închegată și mai mare cu atât ai putere și la negociere și la orice”, explică Ionuț Dumitru avantajele asocierii.Citiți și: Solar de legume pe structură metalică, fără sudură – avantaje, caracteristici, prețLegumele produsele în solariile din Băleni sau în câmp sunt vândute direct în magazine. Acestea pleacă de la producători spre vânzare pregătite ”ca la carte”, adică sortate, ambalate și etichetate. În plus legumicultorii dețin și camioane proprii cu care produsele sunt livrate direct în marile magazine.”Spre magazine ambalăm, etichetăm și livrăm. Livrările le facem cu camioanele proprii. În prezent ne desfășurăm activitatea într-un depozit mai mic, dar în vara aceasta ne mutăm într-un depozit care acum se află în construcție, de 1.000 mp. Acolo avem și două celule de frig, cu temperatură controlată.