A VENIT VREMEA CIOLACULUI – IOHANNIS A DESEMNAT NOUL PREMIER – CRITICII.RO

2 min read
A VENIT VREMEA CIOLACULUI – IOHANNIS A DESEMNAT NOUL PREMIER – CRITICII.RO

Marcel Ciolacu a fost desemnat de către Klaus Iohannis în funcția de premier al României, în ședința de astăzi. Președintele: „cred că nu este nicio surpriză, dar acum îl desemnez pentru poziția de prim-ministru”.

Desemnarea lui Marcel Ciolacu ca premier vine cu o întârziere de aproape trei săptămâni cauzată de greva profesorilor.

Nicolae Ciucă a anunțat luni că demisionează din funcția de prim-ministru al României, pentru a permite o rotație guvernamentală. În aceeași zi, președintele Iohannis l-a numit pe Cătălin Predoiu în calitate de premier interimar și a convocat partidele politice la consultări.

Potrivit acordului din coaliția de guvernare, Marcel Ciolacu, președintele PSD, va prelua funcția de prim-ministru.

„Cred că e potrivit să fac câteva remarci scurte.

Coaliția de guvernare a decis acum un an și jumătate, la constituire, să funcționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare. 

Acest model până acum a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa și în continuare. 

Am avut în prima parte ca prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniștri desemnați de partidele care sunt în coaliție, care au fost în coaliție. 

România, în această perioadă, a trecut prin mai multe crize și datorită felului în care coaliția, Guvernul condus de domnul Ciucă au lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, de inflație, avem creștere economică și toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine.

Faptul că astăzi ne găsim aici ca să formalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției de guvernare.

Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate.

În aceste condiții, după consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficate a Coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp.

Domnule prim-ministru desemnat, vă doresc mult succes în negocierile pentru formarea Guvernului și vă aștept pentru depunerea jurământului” a spus, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.