Dan Tanasă (AUR): La nici măcar un an de la vânzarea Termocentralei Mintia, „investitorii” iranieni au încălcat contractul de vânzare-cumpărare
2 min readDan Tanasă, deputat AUR de Mureș, a sesizat Ministerului Energiei faptul că investitorii iranieni – Mass Global Energy – au încălcat contractul de vânzare-cumpărare, la nici un an de la vânzarea Termocentralei Mintia. Deputatul solicită ministrului Sebastian Burduja ce transmită ce acțiuni va întreprinde în acest caz.
Stimate domnule ministru,
La nici măcar un an de la vânzarea Termocentralei Mintia „investitorii” irakieni au încălcat contractul de vânzare-cumpărare (nr. 1950/27.12.2022), conform acestuia, până la punerea în funcțiune a noii centrale orice înstrăinare este interzisă, în schimb, au fost vândute peste 40 de tone de uleiuri împreună cu rezervoarele aferente, 5 kilometri de cale ferată și alte instalații, ceea ce ar trebui anuleze pe loc contractul iar termocentrala să revină statului român.
După demolarea unor construcții din incinta Termocentralei Mintia s-a depozitat cantitatea de 3 kg de mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen fără protecție, electrolit KOH 28 preparat și solid, o substanță foarte periculoasă. Toate deşeurile rezultate din demolări au fost depozitate la gramadă, conductele de produse petroliere nu au fost curăţate, iar în depozitul termocentralei se regăsesc, amestecate, moloz, conducte de ulei, conducte de păcură, vată sticlată, tablă, mobilier din lemn şi termopan, un pericol major pentru mediu.
Așadar, se poate observa în mod evident atitudinea dolosivă și reaua-voință a noilor proprietari, axați pe profituri rapide dar fără a respecta prevederile contractuale și importanța strategică a acestui obiectiv energetic. Este inacceptabil ca statul român să asiste pasiv la această distrugere și să accepte doar promisiuni vagi de investiții viitoare, care din păcate nu par deloc realiste.
În acest context, domnule Ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce acțiuni va intreprinde Ministerul Energiei cu privire la încălcările flagrante de la termocentrala Mintia?
2. Dispune Ministerul Energiei de un plan în vederea înlăturării problemei existente și evitării unor noi înstrăinări și distrugeri?
3. Ce demersuri va face Ministerul Energiei în scopul protejării acestui nod energetic industrial în proprietatea statului?
4. Ce consecințe va suporta investitorii în urma încălcărilor flagrante al contractului de vânzare-cumpărare? Se vor achita penalitățile prevăzute în contract de către achizitor?