CULMEA IPOCRIZIEI IN JUDETUL DÂMBOVIȚA ! DIRECTOR NOU – SALARIU NOU.
2 min readExact asta sa întâmplat la SC Municipal Security SRL , societate aflată în subordinea Primăriei Municipiului Târgoviște.
Aici este vorba despre domnul Andrei Păunescu, noul director al Municipal Security, prieteni din anturajul acestuia spuneau că a fost o perioadă ,nu foarte îndepărtată, când acesta era tare dezamăgit de partidul dânsului, fiind destul de hotărât să-l părăsească.
De altfel, mulți dintre aceia cu care a plecat la drum, au făcut acest pas de ieșire din sânul PSD-ului. Însă, tot aceste persoane apropiate, spuneau că dânsul a hotărât să rămână, în schimbul unei sinecure grase și al unor promisiuni clare.
Pleac-ai noştri, vin ai noştri,…..!
Dar cum unele partide politice precum PSD au știut să-si tină promisiunile iar timp de 31 de ani nu făcut nimic altceva decât să pună în funcțiile publice doar proprii oameni pentru interesele financiare și ținerea sub control ale afacerilor locale .
Exact asta s-a întâmplat….. !! La scurt timp după ce acesta a fost numit în scaunul de director,in ședința de consiliu se propune hotărârea salarială a acestuia la 8000 lei.
Acum, nu că o persoană sau o funcție nu ar merita banii aceștia, poate și mai mulți,dar atunci când se propune o mărire salarială, aceasta trebuie motivată de un anumit parcurs profesional, de anumite abilități dovedite, de indicatorii de performanță obținuți, s.a.m.d. Există o scară pe care trebuie să o urce fiecare angajat. Alții au stat ani în șir pe acolo și nu au primit nicio mărire, iar un altul care abia începe să-și cunoască subordonații și atribuțiile postului, primește mărire salarială.
A precizat consilierul local David Saulean.
“Nimic nou sub soare” Nimic nu-i intâmplător în lume.