diaspora a fost, este și va fi bună, doar la vot și să trimită bani acasă – CURIERUL ROMÂNESC
2 min read„Statul român și cei care ne-au condus de la revoluție și până acum, nu au avut o problemă cu diaspora, atâta timp cât voturile lor au mers către ei, atâta timp cât românul din diaspora a trimis bani în țara lui, a susținut consistent economia României și implicit, pensiile lor speciale și multe alte beneficii.Diaspora a ales altceva de această dată, tocmai pentru că în primul val de pandemie, aceeași români care erau baza actualului guvern, dormeau prin gări,pe sub poduri și prin porturi, români abandonați de statul român!Nici valul doi,nu a fost foarte benefic pentru românii din diaspora, iar statul român,la fel ca în primul val, absența își spune cuvântul.Văd zilnic români care își plâng morții de acasă,de la mii de km distanță,fie frați, părinți, surori, copii.Oare statul român,nu putea veni în întâmpinarea acestor români, printr-o ordonanță de urgență?Nu putea să asigure acestor români, condiții prin care cei de la mii de km distanță, să aibă posibilitatea să-și conducă părinții pe ultimul drum?Nu,lor le este bine,ei îi înmormântează creștinește,pe cei care trec în neființă,iar noi, suntem din nou copiii nimănui.Nu știu vouă,dar eu trăiesc o dramă, văzând în fiecare zi,astfel de situații!Cei care comentați fără rost, încercați să vă puneți în pielea acestor români!Să zici că riști și pleci, în disperarea ta, într-o astfel de situație,ai riscul să stai în carantină sau în vamă, iar tu în disperarea ta,nu ai rezolvat nimic.De ce?Pentru că diaspora a fost, este și va fi bună, doar la vot și să trimită bani acasă!Rușine, întregii clase politice,de la revoluție și până astăzi!Sunt 31 de ani de la revoluție,iar adevărații eroi,au murit și s-au sacrificat degeaba!Se răscolesc în mormânt, când văd copiii lor cum sunt batjocoriți de acești șacali dornici doar de bani și de putere.Ce mai pui,se mai dau și revoluționari pe la televizor!Rușine și blestemați să fiți!”
Mesajul a fost scris de Ioana Perța pe pagina sa de Facebook. Este doar unul din milioanele de români plecați în afara țării. Ea locuiește în Italia dar stă cu gândul la momentul întoarcerii acasă.