Isac, cititoarea şi doctorul de perdele
3 min read
. Când mă gândesc la doctorii de altădată îmi vine imediat în minte Pisani, despre care am mai scris în urmă cu zece ani, vă amintiţi, doctorul ţinut în cuşcă, dus în lanţuri de la Iaşi la Bucureşti, torturat şi ucis. Abia după aceea mă gândesc la escrocii care-o făceau pe doctorii, nişte „venetici”, care „au fost aruncaţi” peste Dunăre, interzicându-li-se să mai pună piciorul în Valahia. În fine, ar mai fi Fârţogul, despre care am scris recent.
Dar dintre toţi, un anume Radu mi se pare demn de-a vorbi despre el, în semn de elogiu adus acestei arte ingrate.
La anul 1794, Radu este fiul unei văduve din Bucureşti, un tânăr proaspăt întors din Europa, care, în mod curajos, a luat-o la picior din oraş în oraş, străbătând atâtea ţări, încât nimeni nu se mai oboseşte să le enumere. E un bărbat zâmbitor, îmbrăcat în haine fistichii, nici nemţeşti, nici orientale, şi adeseori atrage privirile din cauza unui capişon ca o pâlnie. Nimeni nu-i pomeneşte numele strămoşilor ori măcar pe-al văduvei, de la care, orişicât, moştenise spiritul de aventură şi poate înclinaţia pentru medicină.
Cum pe vremea aia, ca şi-acum, lumea bună se întâlnea fără efort, căci oamenii cu idealuri strălucite se găsesc repede, acest Radu se împrieteneşte cu Isac Ralet, pe care eu îl consider un scriitor valoros, ascuns sub vrafuri de hârţoage oficiale. Trebuie să spun neapărat despre el măcar două cuvinte.
Deşi prin istorii se scrie că făcea parte dintr-o familie italiană străveche, ajunsă în Bizanţ şi de-acolo la noi, aş zice mai degrabă că era răsărit din mahalalele evreieşti, din Bucureşti, având în vedere limba curată în care scrie. Acest Isac, care pe la 1794 se semnează încă simplu – Ralet, cu un singur l -, este primul dintr-o familie boierească pe care chiar el a întemeiat-o. Multe dintre documentele domneşti, mai ales din timpul lui Alecu Moruzi, sunt semnate de el. Scrie frumos, expresiv, cu portrete memorabile şi detalii de atmosferă, încât, îi cunoşti consemnările după stil. Cu siguranţă era fermecător, la care adaug inteligenţa, evidentă în scris, două daruri care au cucerit inima Nastasiei – prinţesa Ghica. Evident, după însurătoare, a ajuns vornic şi apoi mare ban, iar de aici încolo a început şi istoria fabuloasă a familiei lui, de „italieni grecizaţi”. Urmaşii au început să-şi scrie numele cu dublu l. Dar oricum, acest Isac Ralet putea să fie oricine voia. Talentul său literar a fost moştenit şi de Dimitrie, fiul său.
La data despre care vorbim, Isac este tânăr şi scrie jalbe, rezumate ale unor anchete şi constatări pe care el însuşi le face, ca funcţionar la Palat. De fapt, ca să fiu dreaptă, e un fel de inspector, funcţie la care aveau dreptul numai boierii sau cei care aveau, acolo, un document, care să le ateste statutul social onorabil.
Vă amintiţi că de fiecare dată ironizez pofta mare de scris a lui Alecu Moruzi? În realitate, multe dintre aceste documente sunt opera lui Isac.
