Din ce cauză poți pierde laptele! Iată 12 motive de care nu ai știut
2 min readSemne că rămâi fără lapte
Îți poți da seama ușor dacă bebelușul tău nu primește suficient lapte, dacă urmărești atentă anumite semne. Iată care sunt acestea:
Bebelușul este iritat, plânge foarte mult, pare înfometat și nu ia în greutate așa cum ar trebui, ba mai mult, el începe să scadă în greutate. Atenție, însă, plânsul poate fi cauza mai multor probleme, nu neapărat insuficiența laptelui. Copilul poate plânge din cauza suprastimulării, colicilor, scutecului umed, unui anume disconfort, durere sau oboseală. Urmărește evoluția copilului, vezi dacă ia în greutate și vorbește cu un medic pentru a stabili corect cauza plânsului bebelușului. De la naștere până la vârsta de 3 luni, copilul trebuie să ia în greutate 150–200 g pe săptămână, apoi de la 3–6 luni aproximativ 100-150 g pe săptămână, iar de la 6-12 luni, câte 70–90 g pe săptămână.
Udă mai puțin de 6 scutece pe zi, urina este foarte închisă la culoare și are scaune rare, uscate, tari și închise la culoare.
Copilul are gura uscată, iar în timpul alăptării nu se aude copilul cum înghite.
Sânii nu sunt mai moi după alăptare.
Cauzele lactației insuficiente
Pot fi mai multe cauze a cantității scăzute de lapte matern produs, printre care cele mai frecvente sunt următoarele:
Bebelușul nu suge suficient.
Dacă cel mic nu se prinde bine la sân, el nu poate scoate foarte bine laptele, iar organismul mamei înțelege că nu este nevoie să mai producă lapte. Dacă nu ești sigură dacă bebe este corect atașat pentru alăptare, cel mai bine este să soliciți ajutorul unei asistente medicale sau medic care să te învețe tehnica corectă. De asemenea, în primele câteva săptămâni de la naștere, unii bebeluși pot fi mai somnoroși și din această cauză nu sug suficient lapte.