Înainte de a fi român, Iohannis e penelist, dar înainte de a fi penelist e penal! – CRITICII.RO
3 min read
Informat probabil de cei din anturaj – fiindcă nu cred că, de-atâtea vacanțe, a mai avut timp să pună mâna și pe vreun manual de istorie – că Lucrețiu Pătrășcanu ar fi spus cândva „înainte de a fi comunist, sunt român” (și până la urmă a fost lichidat de tovarășii săi comuniști) președintele Iohannis și-a promis, probabil, să nu repete niciodată greșeala asta. În consecință, după cum putem vedea și simți cu toții, el face tot posibilul să demonstreze că gândește invers decât Pătrășcanu: înainte de a fi român e orice: turist, tăietor de panglici, închinător la statui și, evident, penelist. Am zis nu liberal, ci penelist. Căci liberali au fost alții, care au trăit cândva – Brătienii, Sturdza, Kogălniceanu, Rosetti – în vreme ce peneliștii sunt jalnicii lor epigoni de azi – Alinuța Gorghiu-Sandvișel, Florin Câțu-Superman sau Rareș Bogdan-Batistuță. În prima categorie, Iohannis nu are ce căuta, în a doua se încadrează perfect. Păi nu este el premierul de la Grivco? Nu este el cea mai utilă și mai docilă unealtă a sistemului uselisto-securist, care a preluat conducerea României după ce l-a tras pe dreapta pe Ceaușescu și a dat României o spoială democratică la fațadă, să nu se vadă, dincolo de ea, aceleași cărămizi securiste?
Mulți au crezut, inițial, că Iohannis, așa molâu și papă-lapte cum pare, va fi mai bun pentru funcția de președinte decât a fost Băsescu. Mulți au zis că e vremea ca, după un președinte-jucător, mereu dispus să-și suflece mânecile și să se bată parte-n parte cu inamicii politici (de fapt cu oamenii din alte găști mafiote decât gașca pe care o conducea chiar el), să vină un președinte-mediator. Iohannis părea omul potrivit la locul potrivit, iar faptul că a avut adversari precum Ponta sau Dăncilă l-a făcut să pară și mai „de votat”. Abia acum ne dăm seama, văzând isprăvile președintelui din ultimele luni, văzând cu câtă sârguință se zbate el ca puterea să fie împărțită la nesfârșit între PNL și PSD, că totul a fost o farsă. Că diabolicii păpușari ai Sistemului ne-au făcut să credem că, votându-l pe Iohannis, vom scăpa de răul cel mare, numit, după caz, Victor-Viorel sau Veorica. De fapt, aveam de ales între doi oameni ai Sistemului și de aceea Sistemul a stat liniștit și-a ronțăit, probabil, popcorn în seara alegerilor, știind că oricum ar fi, tot marioneta lui va triumfa. Și mai ales știind că marioneta câștigătoare, cu multele ei case obținute dubios, e de-a dreptul penală și, ca atare, șantajabilă.
Iohannis nu s-a ridicat niciodată la înălțimea funcției sale. A fost cu desăvârșire absent când era nevoie de acțiuni ferme, a avut reacții întârziate în momentele de criză și niciodată nu a dat el poporului veștile proaste – s-a spălat pe mâini, ca Pilat din Pont, și i-a trimis pe alții să le anunțe. A fost un președinte laș și indolent, preocupat mai ales să viziteze locații turistice decât să ia România la pas – faza cu „pas cu pas” e doar din cărți,
