Egiptul construiește linii de cale ferată de mare viteză de 4,5 miliarde de dolari – 60m.ro – 4media.INFO

2 min read
Egiptul construiește linii de cale ferată de mare viteză de 4,5 miliarde de dolari – 60m.ro – 4media.INFO

Distribuie acest articol!

Compania germană Siemens Mobility a semnat un contract de 4,5 miliarde de dolari cu Autoritatea Națională pentru Tuneluri din Egipt pentru livrarea primei linii de trenuri de mare viteză și electrificate din țară, anunță CNN.
Contractul prevede într-o primă fază construcția primilor 660 de kilometri dintr-un total de 1.800 de kilometri. Această primă linie va lega orașele portuare Ain Sokhna de pe Marea Roșie, de Marsa Matrouh și Alexandria de la Marea Mediterană. Potrivit companiei, prima secțiune a acestei linii va fi operațională în 2023.
„Trenul va reduce timpul de călătorie și va face din transportul pe calea ferată cea mai eficientă alegere de transport”, a declarat pentru CNN Micheal Peter, CEO Siemens Mobility.
Potrivit Siemens, conexiunea va transporta mai mult de 30 de milioane de oameni pe an și va reduce timpul de călătorie cu până la 50%, crescând în același timp capacitatea de transport cu 15%. Speranța este că linia va contribui, de asemenea, la promovarea turismului – o industrie pe care țara se bazează foarte mult. În plus, Siemens spune că sistemul electrificat va reduce emisiile de carbon cu 70%, în comparație cu emisiile actuale din transportul de mașini și autobuze.
Siemens Mobility spune că va furniza tehnologiile de bază, trenuri de mare viteză, trenuri de navetă și infrastructură feroviară, în timp ce NAT va construi structura civilă, cum ar fi tuneluri și poduri. Pentru a finaliza proiectul, se spune că vor fi create 15.000 de locuri de muncă.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.