Drujbarul lui Cîțu: Noul șef al Gărzii de Mediu, îmbogățit din tăierea pădurilor! – 60m.ro
2 min readDistribuie acest articol!Noul șef al Gărzii de Mediu, Alexandru Lucian Vasile, s-a îmbogățit din tăierea pădurilor, fiind în trecut angajat și deținând acțiuni la firmă de exploatare forestieră de pe urma căreia a câștigat în ultimii doi ani peste 140.000 de euro.Octavian-Alexandru Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, luni, în Monitorul Oficial.În locul său, premierul Cîțu l-a numit pe deja fostul adjunct al GNM, Alexandru Lucian Vasile, cunoscut liberal călărășean care s-a făcut cunoscut până acum doar prin faptul că este liderul TNL Călărași și fiul primarului de Jegălia, nume predestinat pentru felul în care a ajuns în prezent să se facă politică la nivel de guvernare.Inginer silvic cu studii la Facultatea de Silvicultură și Exploatare forestieră din Brașov, Alexandru Lucian Vasile a făcut, paradoxal, bani tocmai din tăierea pădurilor, nu din protejarea acestora. El a fost angajat și a deținut acțiuni la firma COSLO – ZINCA SRL Călărași care se ocupa de „exploatarea forestieră”, societate care, conform declarației de avere a liberalului, i-a plătit noului șef al Gărzii, în 2019, dividende de peste 42.000 de euro.Alți 400.000 de euro urmează să intre în perioada următoare în conturile liberalului, ca urmare a vânzării unor părți sociale din firma de exploatare forestieră sus amintită, până în prezent fiind deja plătită o primă tranșă de 100.000 euro din totalul de 500.000.Din februarie 2020, Alexandru Lucian Vasile este vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. În martie acest an a fost numit comisar general adjunct al Gărzii de Mediu, după ce, potrivit Monitorului Oficial, liberalul a contribuit la campania electorală din 2020 cu suma de 133.000 lei.Distribuie acest articol!