S-a deschis lista de decese printre copii: un bebeluș și un băiat de 7 ani au murit de Covid în ultimele 24 de ore
2 min read În ultimele 24 de ore România s-a confruntat cu un nou record de cazuri: 12.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 187 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În intervalul 29.09.2021 (10:00) – 30.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 176 de decese (89 bărbați și 87 femei). Dintre cele 176 decese:
2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-9 ani,
5 la categoria de vârstă 30-39 ani,
10 la categoria de vârstă 40-49 ani,
12 la categoria de vârstă 50-59 ani,
32 la categoria de vârstă 60-69 ani,
62 la categoria de vârstă 70-79 ani,
53 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Astfel, s-a deschis lista cu decese și în rândul copiilor, cu două victime la categoria de vârstă 0-9 ani. Este vorba despre un băiețel cu vârsta de sub un an, din județul Suceava, și despre un alt băiat în vârstă de 7 ani, din județul Iași. Ambii aveau și alte afecțiuni grave.
Citește și:
Ce presupune testul rapid de salivă, non-invaziv, care va fi folosit în școli? Ce trebuie să știe părinții și copiii
În condițiile actuale, 30% dintre copii vor fi infectați cu Covid. Ce spun medicii din România
Lege nouă: părinții cu SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor
Din totalul de 176 de pacienți decedați, 163 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Dintre cei 13 pacienți vaccinați, 11 prezentau comorbidități, 1 nu prezenta comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 58 și 86 de ani.