Lege bună pentru fermieri, dar care nu se aplică la aproape 2 ani de când e în vigoare!
2 min readagrointeligenta.ro
– 30 septembrie 2021 15:42
O lege bună pentru fermieri dar care nici astăzi, la aproape doi ani distanță de când a fost aprobată de către Parlament, nu este în vigoare. Senatorul Lucian Trufin semnalează că fermierii păgubiți de animalele sălbatice nu primesc nici acum despăgubiri dacă nu au suprafețele îngrădite sau păzite. Aceste obligativități au fost eliminate, dar Ministerul Agriculturii nu a dat normele de aplicare ale legii adoptate în Parlament, așa că nici acum, legea cea nouă nu este aplicabilă.„În cadrul ședinței de ieri a Comisiei pentru agricultură am propus mai multe amendamente la Legea 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic pentru eliminarea tuturor obligativităților absurde prin care fermierii, respectiv utilizatorii de terenuri sunt nedreptățiți ca urmare a neîncasării despăgubirilor pentru pagubele produse de fondul cinegetic. Cunoscând problemele fermierilor și pierderile suferite anual de aceștia din cauza animalelor sălbatice, am modificat legea vânătorii și în mandatul trecut, în sensul în care am eliminat obligativitatea fermierilor de a îngrădi suprafețele de teren din extravilan, sau de a efectua paza culturilor agricole. Această modificare nu se aplică chiar dacă se află în lege, întrucât Guvernul de dreapta prin Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului, apelor și Pădurilor nu a fost în stare să întocmească normele de aplicare nici până în ziua de astăzi”, a declarat senatorul botoșănean Lucian Trufin.În opinia parlamentarului botoșănean, acest aspect constituie un argument în plus pentru care Ministrul Oroș trebuie „felicitat” pentru decizia de a-și depune mandatul de la conducerea Ministerului Agriculturii.„Demisia „facebook-istă” a actualului ministru al Agriculturii este puerilă mai ales prin prisma motivelor invocate, precum că Florin Cîțu nu a fost interesat, nu a sprijinit domeniul, nu a fost o prioritate etc. Pe bune doctore Oros? Cine te-a împiedicat să dai norme la Legea vânătorii, cine te-a oprit să muncești profesionist și să introduci refacerea infrastructurii de irigații cu fonduri prin PNRR, cine te-a împiedicat să continui programele de susținere pentru produsele deficitare și de ce nu ți-ai dat demisia când ai văzut că Bugetul Ministerului era insuficient la momentul adoptării la începutul anului? Ministerul Agriculturii are nevoie de un profesionist și de un om dedicat domeniului, nu de cineva care doar să ridice din umeri în fața problemelor pe care le întâmpină fermierii, producătorii și procesatorii români”, a afirmat senatorul Lucian Trufin.Parlamentul României, prin Camera Deputaților, a aprobat la votul final din 11 decembrie 2019, modificarea la Legea vânătorii prin care era eliminată obligativitatea de a avea terenul îngrădit sau păzit pentru a încasa despăgubiri în cazul pagubelor cauzate de animalele sălbatice. Proiectul de lege a fost promulgat de Președintele României pe 9 ianuarie 2020, devenind Legea nr. 13/2020.