Presiunea Slovaciei a funcționat: Ungaria renunță să mai cumpere terenuri și clădiri de patrimoniu în țara vecină cu bani publici – 60m.ro – 4media.INFO

1 min read
Presiunea Slovaciei a funcționat: Ungaria renunță să mai cumpere terenuri și clădiri de patrimoniu în țara vecină cu bani publici – 60m.ro – 4media.INFO

Distribuie acest articol!

Guvernul Ungariei a renunțat la programul de 400 de milioane de euro prin care urma să cumpere terenuri agricole și clădiri de patrimoniu în țara vecină Slovacia, anunță presa maghiară, care citează guvernul de la Bratislava. Decizia guvernului Orban a venit după criticile publice lansate de membrii guvernului Slovaciei.
Cu o zi în urmă, ministrul de Externe al Slovaciei, Ivan Korcok, criticase guvernul maghiar pentru achizițiile de terenuri și clădiri în Slovacia prin intermediul unui fond de investiții alimentat cu bani publici.
Un program similar e derulat de Ungaria și în România, unde un vehicul de investiții maghiar a cumpărat Hotelul Dacia din Satu Mare, fosta clădire a primăriei din Carei, hotelul Coroana din Maramureș, hotelul Casino din Borsec, castelul Wesselenyi din Sălaj și castelul Teleki.
Dar Slovacia a reacționat extrem de dur la intenția Budapestei, mai ales că are o minoritate maghiară pe care guvernul Ungariei încearcă să o utilizeze politic pentru a asigura voturile necesare lui Viktor Orban – așa cum se întâmplă de altfel și în România.
Tensiunile diplomatice au determinat Ungaria să stopeze programul din Slovacia, potrivit publicațiilor Transindex și Ujszo. Informația a fost confirmată și de premierul Slovaciei, care a declarat că premierul Viktor Orban i-a transmis personal informația. 

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.