Dacă Cioloș nu-și depune imediat mandatul, nu mai e prost, e ticălos – 60m.ro
4 min readDistribuie acest articol!Nu știu, vorba lui Băsescu, ce blestem s-a abătut pe capul românilor, de până acum n-au avut de ales nu neapărat între comuniști, ci între proști și ticăloși. Și când spun asta, nu mă refer doar la ultimele alegeri prezidențiale, sau la cele în care s-au înfruntat Constantinescu cu Iliescu, Iliescu cu Vadim, Băsescu cu Năstase, Băsescu cu Geoană, Iohannis cu Ponta și Iohannis cu Veorica. Mă refer în general la calitatea politicienilor care, de trei decenii încoace, se joacă de-a democrația la noi. Și am impresia că majoritatea acestor politicieni trăiesc izolați, într-o bulă a lor, respirând doar aerul plin de adulație din bulă și doar dacă bula s-ar sparge ei ar putea să vadă realitatea așa cum este și cum o percepem zi de zi noi, ceilalți, oropsiții de alegători.Citește și: România Curată: Unde găsesc un papagal să pice la prima nominalizare?Asemenea politicieni care trăiesc în bula lor mi s-au părut, cu asupră de măsură în ultimele zile, cei din USR. Cu o reprezentare mai degrabă modestă în Parlament, dar cu pretenții enorme, ei sunt un fel de broască din fabulă, care se umflă în piele, considerându-se unicii salvatori ai României, dar fie se vor sparge, fie se vor dezumfla curând, dezamăgiți. Dacă Cioloș chiar a crezut că Iohannis ar fi putut fi măcar o dată în viață sincer, încredințându-i mandatul de premier cu onestitate, atunci este, evident, un prost. Președintele a dat atâtea dovezi până acum că este perfid, că-și încalcă promisiunile făcute, că e total lipsit de empatie pentru „plebe” și nu-i pasă că un popor întreg suferă, ci-l interesează doar să aibă „guvernul meu”, încât să te mai încrezi în el e o dovadă de prostie crasă. E ca-n vorba aia: m-ai păcălit o dată, să-ți fie rușine, m-ai păcălit a doua oară, să-mi fie rușine!Pornind de la premiza că Dacian Cioloș e doar un prostănac care a crezut sincer că va fi premier, am putea înțelege acceptul lui inițial. Ba unora Cioloș le-ar putea părea chiar patriot – când celelalte partide nu au vrut să preia guvernarea, el a făcut un pas în față și și-a asumat această misiune dificilă. Dar, după ce a devenit clar, în urma unor negocieri ratate, că foștii parteneri de coaliție nu dau nici mucii pe el, de ce mai insistă Cioloș să devină premier? De ce mai continuă acest joc la cacealma, început de Iohannis? Când UDMR îți zice pas, când PNL îți spune în față că nu te mai vrea de partener în niciun guvern, fiindcă îl vrea doar pe Cîțu, pe supermanul, unicul și irepetabilul Cîțu, de ce dumneata, Dacian Cioloș, insiști să participi mai departe la această mascaradă? De-acum, domnule Cioloș, deja începi să-ți pierzi în ochii electoratului aura de prost naiv și începi să miroși, ca și politicienii din sistemul uselist, a ticălos.Ceea ce trebuie să facă Dacian Cioloș, dacă mai are un dram de conștiință și de minte (că mindfulness știu că practică, n-așa?) este să renunțe acum, până să se ajungă ca propunerea lui de guvern minoritar să fie votată (și respinsă) în parlament. Pentru că este limpede că guvernul minoritar USR nu are absolut nicio șansă de a fi votat și, continuând să susțină acest guvern, Cioloș face doar un joc de imagine păgubos pentru țară. Dacă este cu adevărat un politician responsabil, cum se prezintă, Cioloș ar trebui să-și depună mandatul, astfel încât să arunce pisica în ograda lui Iohannis: poftim, domnule președinte, ai creat această criză trăgând sfori ca USR să plece din guvern, rezolv-o singur! Dacă nu procedează astfel, Cioloș demonstrează că este doar o rotiță măruntă, dar perfect conștientă de importanța ei, în angrenajul ticălos creat la Cotroceni. Căci, dacă guvernul lui de pluseriști va pica în Parlament, nimic nu-l va opri pe Iohannis să-l nominalizeze pe Cîțu, iar pe parlamentarii PSD să-l voteze un guvern minoritar PNL, „în numele interesului național” – de altfel, acesta a și fost planul, încă de la început. L-am considerat pe Cioloș doar un naiv, dar dacă el insistă să creeze castele de nisip și guverne utopice înseamnă că face voit jocul lui Iohannis, Cîțu și Ciolacu. Și abia atunci vom putea spune, cu deplină convingere, dar și amărăciune: PSD, PNL și USR – aceeași mizerie.Citește și:George Simion: Cioloș să își depună mandatul mâine dacă are onoareLista secretă de miniștri a guvernului de coaliție: Rareș Bogdan vicepremier, Voiculescu revine la SănătatePNL-USR au distrus România, dar refuză să vină la urne pentru ca românii să îi pedepseascăDistribuie acest articol!