Sebastian Burduja(PNL) face o manipulare a pieței de capital prin impozitarea discreționară – 60m.ro

4 min read
Sebastian Burduja(PNL) face o manipulare a pieței de capital prin impozitarea discreționară – 60m.ro

Distribuie acest articol!Deputatul PNL Sebastian Burduja face lobby pentru fonduri de investiții și brokeri. Sebastian Burduja, acest personaj apărut de nicăieri al PE-NE-LE-ului, prin dubla masură pe care vrea să o aducă în Parlament impune în premieră impozitul pe câștig într-un stat democratic. Așa cum ne-am obișnuit cu liberalii din PNL aceștia ierarhizează tipurile de investiții, manipulând în acest fel cererea către instrumente financiare de tip FONDURI DE INVESTIȚII și a anihila investitorii de retail. Sebastian Burduja mai dorește de asemenea listarea la bursă a celei mai importante companii românești, Hidroelectrica, adică o privatizare mascată.Liberalii anunță cu mândrie încălcarea legii 297/2004 Art.244 punctul 7 litera (a) al cărui enunț este:“7.În sensul prevederilor alin. (5), fără ca enumerarea să fie limitativă, următoarele situații sunt considerate operațiuni de manipulare a pieței:a) acțiunea unei persoane sau a unor persoane, care acționează în mod concertat pentru a-și asigura o poziție dominantă asupra cererii de instrumente financiare, având ca efect fixarea, directă sau indirectă, a prețului de vânzare sau cumpărare ori crearea altor condiții incorecte de tranzacționare;”Art. 279. – Modificări (2), Puneri în aplicare (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență, Reviste (2)(1) Săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3), art. 245-248 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), și cu pedeapsa accesorie a interdicției prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3.Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (3)(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), accesarea cu intenție de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacționare, de depozitare sau de compensare-decontare.Sebastian Burduja în declarația sa sugerează că favorizează cele 41 de persoane juridice(Fonduri de investiții, Brokeri) în defavoarea celor 12.000 de investitori de retail persoane fizice. Practic prin această măsură singurii care câștigă sunt Brokerii și Fondurile de investiții. PNL taxează pe cei săraci și îi premiază din nou pe cei bogați. Joe Biden vine și el cu propria măsura în cazul taxelor pe venituri din investiții în SUA doar că acesta nu mărește cu 1 cent taxele pentru investitorii de retail , dar in schimb vrea să taxeze  veniturile mai mari de 1 milion de dolari, adică fondurile de investiții si brokerii cu 40%. În acest context PNL ia de la săraci și dă la bogați, în timp ce Joe Biden ia de la bogați și dă la săraci.I)La o investiție de 100.000 EUR a unui investitor de retail vom lua punctual următoarele cazuri în funcție de rata pierdere/câștig pentru investiții mai mici de un an:1)Pentru rata de câștig: 1 la 0,75 vom avea:Profit net actuala Impozitare pe venit: -8.436 EURProfit net noua impozitare pe castig: -11.200 EUR2)Pentru rata de pierdere/câștig: 1 la 1 vom avea:Profit net actuala Impozitare pe venit: 0 EURProfit net noua impozitare pe câștig: -1500 EUR3)Pentru rata de câștig: 1 la 1,25 vom avea:Profit net actuala Impozitare pe venit: 8463 EURProfit net noua impozitare pe castig:   8500 EURII) La o investiție de 100.000EUR a unui fond de investiții sau broker pe o perioadă mai mare de un an și raportată la pierdere/câștig de 1/2  vom avea:Profit net actuala Impozitare pe venit: 8436EURProfit net noua impozitare pe câștig:  9800EURIII)La o investiție de 100.000EUR a unui investitor de retail pe o perioadă mai mică de un an și raportată la pierdere/câștig de 1/2   vom avea:Profit net actuala Impozitare pe venit: 8436 EURProfit net noua impozitare pe câștig:   8800 EURFără dor și poate aceasta lege este mâna unui lobby făcut de brokeri și fondurile de investiții ce au ca scop reducerea taxelor pentru ei și directionarea traderilor de retail către instrumentele financiare ale fondurilor de investiții. Această lege nu doar că este disproporționată dar încalcă orice principiu al concurenței și al liberalismului. Pe lângă asta, efectele pe care le mai produce această lege sunt total discriminatorii din punct de vedere al concurenței, iar centralizarea indirectă/directă a piețelor de capital va face piața 100% manipulabilă ceea ce va fi în contradicție cu legea 297/2004.Distribuie acest articol!

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.